După remake-ul filmului "A Star Is Born" cu Lady Gaga în 2018 şi "Maestro" cu Carey Mulligan în 2023, actorul şi regizorul Bradley Cooper a co-scris şi regizat comedia dramatică "Is This Thing On?", ale cărei prime imagini au fost publicate de Searchlight Pictures.
Al treilea lungmetraj al său spune povestea unui comediant de stand-up în vârstă de 50 de ani (interpretat de Will Arnett) care divorţează de soţia sa (Laura Dern). Bradley Cooper joacă un rol secundar.
„În timp ce căsnicia lor se destramă în tăcere, Alex trece prin criza vârstei de 50 de ani şi un divorţ iminent, căutând un nou suflu în scena comică newyorkeză, în timp ce Tess se confruntă cu sacrificiile făcute pentru familia lor. Împreună, ei vor trebui să-şi redefinească rolul de părinţi, identitatea şi, poate, forma pe care o poate lua încă iubirea”, potrivit sinopsisului.
De asemenea, pe afiş vor fi actorii Andra Day, Amy Sedaris, Sean Hayes, Christine Ebersole, Ciarán Hinds şi Scott Icenogle.
Filmul va fi lansat în 19 decembrie într-un număr limitat de săli de cinema de peste Atlantic.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.