„Fiori”, „Casa Bântuită” şi „Baubaul”, alături de o colecţie extinsă de filme de familie şi de groază, în premieră la Disney+ în această toamnă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Seriale noi vor fi lansate în preajma Halloween-ul, printre care "Fiori" (Goosebumps), inspirat de cărţile bestseller ale lui R.L. Stine, şi filmul "Apendice" (Appendage), cu Emily Hampshire. 

Printre filmele lansate în octombrie se numără "Baubaul" ("The Boogeyman"), bazat pe povestirea scurtă a celebrului autor de filme de groază Stephen King, şi, direct din cinematograf, "Casa Bântuită" ("Haunted Mansion"), inspirat de clasica atracţie din parcul de distracţii.

Colecţia de Halloween de pe Disney+ include două filme clasice care aniversează 30 de ani de când au fost lansate "Hocus Pocus" şi "Coşmar înainte de Crăciun" ("The Nightmare Before Christmas"), precum şi filmul "Oraşul Halloween" ("Halloweentown") - 25 ani de la lansare.

Filme noi, seriale şi programe speciale

"Apendice"  (Appendage) - Hannah (Hadley Robinson), o tânără creatoare de modă, pare în regulă la prima vedere, dar în secret se luptă cu o neîncredere în sine epuizantă. Curând, aceste sentimente ascunse încep să o îmbolnăvească pe Hannah din punct de vedere fizic şi se transformă într-o tumoare feroce pe corpul ei: "Apendice". Pe măsură ce sănătatea lui Hannah se deteriorează, "Apendicul" începe să-i alimenteze anxietatea - lipsa de talent la locul de muncă, relaţiile tot mai proaste cu iubitul şi cea mai bună prietenă, precum şi lipsa de dragoste şi de înţelegere a părinţilor ei. Ajunsă în punctul de a ceda, Hannah face o descoperire şocantă - mai descoperă alţii ca ea.

"Fiori" ("Goosebumps"), inspirat din seria de cărţi bestselleruri mondiale ale lui R.L. Stine, "Fiori" urmăreşte un grup de cinci liceeni care pornesc într-o călătorie întunecată şi complicată pentru a investiga povestea tragică a unui adolescent pe nume Harold Biddle, dispărut cu trei decenii în urmă - descoperind în acelaşi timp secrete sumbre din trecutul părinţilor lor.

"Casa Bântuită" ("Haunted Mansion") - Inspirat de clasica atracţie din parcul de distracţii, filmul este despre o femeie şi fiul ei care angajează o echipă ciudată de aşa-zişi experţi spirituali pentru a-i ajuta să-şi elibereze casa de ocupanţii supranaturali.

"Baubaul" ("The Boogeyman") - Sadie Harper, elevă de liceu, şi sora ei mai mică, Sawyer, sunt răvăşite de moartea recentă a mamei lor şi nu primesc prea mult sprijin din partea tatălui lor, Will, un terapeut care se confruntă cu propria durere. Când un pacient disperat apare pe neaşteptate la ei acasă în căutare de ajutor, acesta lasă în urmă o entitate supranaturală terifiantă care vânează familii şi se hrăneşte cu suferinţa victimelor sale.

Producţia Marvel "Noaptea vârcolacului în culori" ("Werewolf by Night in Color") - Într-o noapte sinistră, un ordin secret al vânătorilor de monştri reapare din umbră şi se reuneşte la întunecatul Templu Bloodstone, cu prilejul morţii conducătorului lor. Comemorarea macabră a vieţii acestuia îi angrenează pe participanţi într-o competiţie mortală misterioasă, pe urmele unei relicve puternice - o vânătoare care îi va aduce faţă în faţă cu un monstru periculos.

"Nimeni nu te va salva" o prezintă pe Brynn Adams (Dever), o tânără creativă şi talentată care a fost înstrăinată de comunitatea ei. Singură, dar optimistă, Brynn îşi găseşte alinare în casa copilăriei, până când, într-o noapte, e trezită de zgomote ciudate făcute de nişte intruşi nepământeni. Urmează o confruntare plină de acţiune între Brynn şi un grup de fiinţe extraterestre care îi ameninţă viitorul, obligând-o în acelaşi timp să-şi înfrunte trecutul. Scris şi regizat de Brian Duffield, filmul are coloana sonoră semnată de compozitorul Joseph Trapanese. Tim White, Trevor White, Allan Mandelbaum şi Duffield au produs filmul, iar Dever şi Joshua Throne sunt producători executivi.

Pentru familie

"Descendenţii" (Descendants) - Mal, Evie, Carlos şi Jay, copiii personajelor negative Disney primesc şansa de a se reabilita la şcoala din Auradon.

"Oraşul Halloween" ("Halloweentown") - Această comedie-aventură îi urmăreşte pe Marnie şi pe fraţii ei mai mici în timp ce se întorc împreună cu bunica lor înstrăinată, o vrăjitoare bună (Debbie Reynolds), la casa ei unde vrăjitoarele, spiriduşii, vampirii şi alţii asemenea duc o viaţă foarte normală.

"Hocus Pocus" - Trei vrăjitoare cu o sălbăticie ieşită din comun se întorc din Salemul secolului al XVII-lea, după ce sunt invocate din greşeală de nişte farsori neştiutori.

"Maleficent" - Angelina Jolie joacă în povestea nespusă a celui mai cunoscut personaj negativ Disney din clasicul Frumoasa din Pădurea Adormită. Condusă de setea de răzbunare, Maleficent aruncă un blestem asupra nou-născutului regelui, Aurora, doar pentru a descoperi că ea ar putea deţine cheia păcii în ţinut.

"Muppets Haunted Mansion: Casa Terorii" - Marele Gonzo, faimosul temerar, acceptă cea mai mare provocare a vieţii sale, petrecând noaptea în cel mai înfricoşător loc de pe Pământ - Casa Terorii. Împreună cu prietenul său Pepé, Regele Creveţilor, această comedie muzicală îi reuneşte pe Kermit şi întreaga gaşcă Muppets, care interpretează îndrăgitele fantome cu zâmbet sinistru din Conacul Bântuit în această aventură Muppets plină de vedete şi înfricoşător de amuzantă.

"Coşmarul dinaintea Crăciunului de Tim Burton" ("Tim Burton’s The Nightmare Before Christmas") - Plictisit de aceeaşi rutină veche de speriat şi ţipat, regele dovleac Jack Skellington tânjeşte să răspândească bucuria Crăciunului. Dar misiunea sa veselă îl pune în pericol pe Moş Crăciun şi creează un coşmar pentru băieţeii şi fetiţele cuminţi de pretutindeni!

"Vrăjigemenele" ("Twitches") - Fermecătoarea serie de cărţi best-seller prinde viaţă în filmul original Disney Channel. Surorile gemene superstar Tia şi Tamera Mowry joacă rolul unor vrăjitoare gemene care au fost separate la naştere. În ziua în care împlinesc 21 de ani, Alex (Tia) şi Camryn (Tamera) se reîntâlnesc şi descoperă că puterile lor neobişnuite îşi dublează puterea atunci când lucrează împreună.

Filme

"După 28 de săptămâni" ("28 Weeks Later") - Această continuare a filmului de groază original se desfăşoară la şase luni după ce armata a declarat Marea Britanie în siguranţă faţă de virusul turbării, dar în curând începe un nou coşmar terifiant.

"Barbar" ("Barbarian") - Ajunsă în Detroit pentru un interviu de angajare, o tânără îşi rezervă o casă de închiriat. Dar când ajunge noaptea târziu, descoperă că locuinţa a fost închiriată la dublu, iar un bărbat ciudat este deja cazat acolo. Împotriva intuiţiei sale, ea decide să-şi petreacă seara, dar în curând descoperă că are mult mai multe motive de temut decât de un oaspete neaşteptat.

"Fresh" - o urmăreşte pe Noa, care îl întâlneşte pe seducătorul Steve la o băcănie şi - având în vedere frustrarea ei cu aplicaţiile de dating - îşi încearcă norocul şi îi dă numărul de telefon. După prima lor întâlnire, Noa este îndrăgostită şi acceptă invitaţia lui Steve la o escapadă romantică de weekend, doar pentru a descoperi că noul ei iubit ascunde nişte pofte neobişnuite.

"Scapă cine poate" ("Ready Or Not") - urmăreşte o tânără mireasă în timp ce se alătură familiei bogate şi excentrice a noului ei soţ într-o tradiţie consacrată care se transformă într-un joc letal în care toată lumea luptă pentru supravieţuire.

"Meniul" ("The Menu") - Un tânăr cuplu (Anya Taylor-Joy şi Nicholas Hoult) călătoreşte într-un restaurant exclusivist de pe o insulă, unde bucătarul (Ralph Fiennes) a pregătit un meniu scump şi extravagant. Curând devine clar că oaspeţilor de la cină urmează să li se servească nişte surprize şocante în această comedie neagră scrisă de Seth Reiss & Will Tracy şi regizată de Mark Mylod.

Seriale

"Buffy, spaima vampirilor" (Buffy the Vampire Slayer) - O majoretă de liceu, lipsită de interes, află că ea este "aleasa" - o vânătoare de vampiri care este singura speranţă a omenirii (sau cel puţin a liceului ei).

"Povestiri de groază americane" (American Horror Stories) Sezoanele 1 şi 2 - Adaptare după un alt serial, de la cei care au creat “Povestiri de groază americane”, prezintă câte o povestire de groază în fiecare episod.

"American Horror Story" Sezoanele 1-11 - Un serial antologic de dramă horror, creat şi produs de Ryan Murphy şi Brad Falchuk.

"Scream Queens" - este un serial antologic de comedie-horror cu genuri diferite, creat de Ryan Murphy, Brad Falchuk, Ian Brennan şi Dante Di Loreto. Primul episod se desfăşoară în jurul unui campus universitar care este zguduit de o serie de crime.

"The Walking Dead: Invazia zombi" urmăreşte un grup de supravieţuitori în timpul apocalipsei zombi. Uneori, conflictele interpersonale prezintă un pericol atât de mare încât unii ajung să fie dispuşi să facă orice pentru a supravieţui.

"Dosarele X" (The X-Files) este legendarul serial dramatic despre agenţi speciali ai FBI ce investighează cazuri numite "Dosarele X", care implică fenomene paranormale sau inexplicabile.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.