Peter Yarrow, vocalistul trioului folk american Peter, Paul and Mary, a murit la vârsta de 86 de ani. Cauza a fost cancerul de vezică urinară, cu care Yarrow fusese diagnosticat în urmă cu patru ani.
Yarrow a fost solistul vocal al pieselor „Puff, the Magic Dragon”, „The Great Mandella” şi „Day Is Done”, cântece pe care le-a scris sau le-a co-scris cu Noel Paul Stookey. Stookey este ultimul membru în viaţă al grupului, Mary Travers murind în 2009.
Peter Yarrow s-a născut la 31 mai 1938 în Manhattan, într-o familie de imigranţi evrei-ucrainieni, înainte de a studia pictura şi de a se dedica chitarei şi muzicii în timp ce era student la Universitatea Cornell.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Albumul de debut al trupei din 1962, care îmbina rădăcinile folk cu un sunet mai modern, s-a vândut în două milioane de exemplare. Interpretarea lor a piesei „Blowin' in the Wind”, compusă cu puţin timp înainte de Bob Dylan, a stabilit ritmul celebrei demonstraţii pentru pace de la Washington, condusă de Martin Luther King la 28 august 1963.
Trioul a câştigat cinci premii Grammy, dintre care două pentru piesa „If I Had a Hammer” de Pete Seeger şi Lee Hays. Cei trei artişti s-au despărţit în 1970 înainte de a se reforma la intervale între 1978 şi moartea lui Mary Travers.
Peter Yarrow a fost, de asemenea, acuzat că a făcut avansuri unei fete de 14 ani care venise în cabina sa pentru un autograf. A fost închis timp de trei luni după ce a pledat vinovat pentru „indecenţă”. Graţiat de preşedintele Jimmy Carter (1977-1981), el a fost nevoit să se retragă de la un festival din New York în 2019, sub presiunea mişcării #MeToo, înainte de a-şi prezenta „scuzele” şi de a-şi exprima „regretul”.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.