Ozzy Osbourne va interpreta piesa ”Bark At The Moon” în timpul unei eclipse solare din luna august, în cadrul unui festival ce va fi organizat în statul american Illinois, dedicat acestui fenomen astronomic spectaculos, informează contactmusic.com.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Rockerul britanic va fi cap de afiş la ediţia 2017 a Festivalului Moonstock din Carterville, Illinois, în luna august, şi a anunţat că va interpreta piesa ”Bark At The Moon” în timpul maximului eclipsei solare din 21 august, ce va fi atins la ora locală 13.20.

”Faptul că Ozzy va cânta în timp ce se produce eclipsa este deja un eveniment în sine şi, în acelaşi timp, va fi punctul culminant al festivalului nostru care va avea o durată de patru zile”, a spus Doug Brandon, purtător de cuvânt al cramei Walker's Bluff, locul în care va fi organizat acest eveniment insolit.

”A trecut ceva timp de când oamenii au avut şansa de a asista la un concert al lui Ozzy, cu atât mai mult la un eveniment epic precum acesta, deoarece exact atunci când totul începe să fie cufundat în întuneric, el va urca pe scenă. Oamenii de aici sunt încântaţi de acest eveniment”, a adăugat el. 

Managerii cramei vor marca momentul prin lansarea unui nou sortiment de vin, Solad Red, ce va fi comercializat într-o sticlă neagră, pe care va fi aplicată o etichetă cu chipul lui Ozzy Osbourne.

Ozzy Osbourne, născut pe 3 decembrie 1948, în Aston (Anglia), supranumit ”Prince of Darkness”, este interpret, compozitor şi vedetă TV. A devenit cunoscut, la începutul anilor 1970, ca vocalist al formaţiei Black Sabbath, din care a făcut parte din 1967 până în 1978. A urmat o carieră solo, cu 11 albume de studio lansate, vândute în peste 55 de milioane de copii în întreaga lume. În 2006, a fost inclus în US Rock and Roll Hall of Fame, ca membru al trupei Black Sabbath, alături de colegii săi Tony Iommi, Bill Ward şi Geezer Butler. Trupa Black Sabbath s-a reunit în 2010 şi a lansat un nou album de studio, intitulat ”13”, în 2013. În 2007, a primit o stea pe The Birmingham Walk of Stars. Alături de familia sa, a fost protagonistul show-ului TV ”The Osbournes”, difuzat de postul MTV din 2002 până în 2005.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.