Marele câştigător de la Globurile de Aur de luni, "Oppenheimer" a ajuns în fruntea listei de nominalizări la Screen Actors Guild Awards (SAG) de miercuri, premiile sindicatului actorilor americani considerate un bun indicator pentru Oscaruri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ceremonia de decernare a premiilor SAG va fi difuzată în direct pentru prima dată în acest an pe platforma gigantului mondial de streaming Netflix şi ar trebui să beneficieze astfel de un plus de notorietate, anunţă AFP. 

"Oppenheimer", portretul lui Christopher Nolan despre creatorul bombei atomice, a fost nominalizat la mai multe categorii, inclusiv la "Cea mai bună distribuţie", cel mai râvnit premiu al SAG Awards.

Actorii Cillian Murphy, Robert Downey Jr. şi Emily Blunt sunt, de asemenea, nominalizaţi individual de colegii lor.

Apreciat de critici, filmul biografic de trei ore, care a câştigat aproape un miliard de dolari, este pe cale să devină favorit în cursa pentru premiile Oscar.

"Barbie", un alt succes de box-office al verii şi un fenomen cultural şi comercial, este, de asemenea, preselectat la categoria "Cea mai bună distribuţie", Margot Robbie şi Ryan Gosling fiind nominalizaţi şi ei individual.

Fresca istorică "Killers of the Flower Moon", de Martin Scorsese, a primit trei nominalizări individuale, actorul Leonardo DiCaprio fiind absent. 

Pe micul ecran, serialul "Succession" a primit cinci nominalizări, urmat de "The Bear", "The Last of Us" şi "Ted Lasso", care au primit câte patru fiecare.

Premiile SAG sunt votate de actori şi, ca atare, sunt considerate a fi un foarte bun predictor al premiilor Oscar.

Actorii constituie, de fapt, cel mai important colectiv din cadrul Academiei de Arte şi Ştiinţe Cinematografice, care acordă prestigioasele statuete.

Cea de-a 30-a ceremonie de decernare a premiilor SAG va avea loc la Los Angeles, la 24 februarie.

În timpul serii, sindicatul va înmâna un premiu onorific actriţei şi cântăreţei Barbra Streisand pentru întreaga sa carieră.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.