Regina absolută a muzicii country, Dolly Parton, 77 de ani, nu şi-a pierdut nimic din aura sa, iar cel mai recent album al ei a ajuns pe primul loc în topurile din Statele Unite.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Lansat la 17 noiembrie, "Rockstar", cel de-al 49-lea album de studio solo al cântăreţei, a ajuns pe primul loc atât în topurile country, cât şi în cele de rock şi alternative ale revistei Billboard.

Cu melodii originale şi coveruri ale unor clasici ai rockului, "Rockstar" a intrat, de asemenea, direct pe locul al treilea în clasamentul Billboard 200, care acoperă toate genurile muzicale, după rapperul Drake şi vedeta pop Taylor Swift.

Este cea mai bună performanţă a lui Dolly Parton în acest clasament specific, potrivit site-ului de specialitate.

Vedeta country a fost inclusă în 2022 în Rock and Roll Hall of Fame, panteonul american al rockului şi al muzicii populare.

La vremea respectivă, Dolly Parton a explicat că iniţial a refuzat această onoare, neconsiderându-se artist rock.

Cu toate acestea, la ceremonie, cântăreaţa, îmbrăcată într-o jachetă de piele şi ţinând în mână o chitară electrică încrustată cu cristale, şi-a anunţat intenţia de a realiza un album rock.

"Rockstar" conţine 30 de piese, inclusiv unele înregistrate cu vedete precum Sting, Stevie Nicks, Joan Jett şi Debbie Harry.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.