Sezonul al cincilea al serialului "The Crown" debutează cu o distribuţie nouă, în funtea căreia se află Imelda Staunton în rolul Reginei Elizabeth II.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"The Crown", creat şi scris de Peter Morgan, va fi disponibil pe Netflix începând cu 9 noiembrie.

Bazat pe evenimente istorice, "The Crown" dramatizează povestea reginei Elizabeth II şi evenimentele politice şi personale care i-au modelat domnia. Odată cu un nou deceniu, Familia Regală este prezentată în momentul în care trece probabil prin cea mai mare provocare de până acum; este momentul în care publicul pune în discuţie deschisă rolul acesteia în Marea Britanie din anii '90.

Acest deceniu turbulent pentru Familia Regală a fost bine documentat şi interpretat de jurnalişti, biografi şi istorici. După cum explică Elizabeth Debicki, actriţa care a preluat rolul Prinţesei Diana: „Acesta este lucrul uimitor în a juca aceşti oameni în acest moment, pentru că în periplul "The Crown" din toate sezoanele, acestă perioadă a fost cea mai expusă a Familiei Regale. În anii '90 totul începuse să fie filmat şi, de asemenea, aşa a apărut şi ciclul de ştiri de 24 de ore, deci există o cantitate incredibilă de conţinut la care avem acces".

Aceasta fiind ultima schimbare a distribuţiei, actorul Dominic West (Prinţul Charles) explică: "Cred că oamenii înţeleg, pentru că distribuţia s-a schimbat la fiecare două sezoane, că aceasta nu este o imitaţie", spune el. "Aceasta este o evocare a unui personaj".

În acelaşi timp, actriţa Imelda Staunton (Regina Elisabeta a II-a) speră ca, la fel ca personajul ei, să-şi făcă datoria faţă de public: „Ceea ce a fost drăguţ şi sper să nu le dovedesc contrariul, este că oamenii spun: "Abia aştept să o văd ca regină. Aşa că, sper că ceea ce am făcut cu acest rol este pe placul lor, pentru că nu mai pot face nimic acum!".

Distribuţie: Imelda Staunton în rolul Reginei Elizabeth II, Jonathan Pryce în rolul Prinţului Philip, Lesley Manville în rolul Prinţesei Margaret, Dominic West în rolul Prinţului Charles, Elizabeth Debicki în rolul Prinţesei Diana, Claudia Harrison în rolul Prinţesei Anne şi Olivia Williams în rolul Camilla Parker Bowles. Jonny Lee Miller preia rolul lui John Major.

Salim Daw este Mohamed Al Fayed şi Khalid Abdalla este Dodi Fayed. Teddy Hawley este Prinţul Harry şi Timothee Sambor este Prinţul William. Will Powell (Prinţul Harry) şi Senan West (Prinţul William) vor prelua rolurile în episoadele ulterioare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.