Naomi Campbell şi Kate Moss au pozat din nou împreună într-o campanie publicitară, realizată de celebrul fotograf Mario Testino, pentru Fashion Targets Breast Cancer, o fundaţie care luptă împotriva cancerului mamar, informează contactmusic.com.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Top-modelul Naomi Campbell colaborează cu această fundaţie de caritate încă din 1996, anul înfiinţării acesteia. Cu ocazia celei de-a 20-a aniversări a fundaţiei, vedeta britanică a acceptat să pozeze în noua campanie Fashion Targets Breast Cancer.

”Nu m-aş fi aşteptat niciodată, atunci, în 1996, că voi cunoaşte de aproape efectele devastatoare pe care această boală le poate avea asupra oamenilor, familiilor şi apropiaţilor lor”, a spus Naomi Campbell.

”În ultimii 20 de ani, Fashion Targets Breast Cancer ne-a unit pe toţi - oameni de ştiinţă, modele, designeri, mame, fotografi, comercianţi - şi am devenit o veritabilă forţă care luptă împotriva cancerului. Este vital să nu ne oprim aici”, a adăugat vedeta britanică.

În aceeaşi campanie publicitară a pozat şi Kate Moss, o bună prietenă a celebrului top-model de culoare.

Fotografiile, realizate de Mario Testino, realizată în alb negru, le arată pe modele purtând tricouri albe şi pantaloni negri. 

Fondurile strânse de Fashion Targets Breast Cancer vor fi donate fundaţiei Breast Cancer Now, iar publicul larg este încurajat să sprijine această cauză prin achiziţionarea unor articole vestimentare din colecţia de modă ce a fost lansată pentru a marca a 20-a aniversare a fundaţiei. 

Articolele din această colecţie limitată pot fi achiziţionate din magazinele unor retailer de top din Marea Britanie, precum Topshop, Laura Ashley şi Marks & Spencer. 

Naomi Campbell, născută pe 22 mai 1970, este unul dintre cele mai cunoscute top-modele din lume, care a făcut parte, alături de Cindy Crawford, Linda Evangelista, Claudia Schiffer şi Christy Turlington, din grupul ”super-manechinelor” care au dominat industria modei în anii 1990.

Mama ei, Valerie Morris, este o fostă balerină de origine jamaicană, iar tatăl ei, care şi-a părăsit familia înainte de naşterea fiicei sale, era jamaicano-chinez. De altfel, bunica paternă a celebrului top-model britanic avea numele de familie Ming.

Prima ei apariţie publică s-a produs la vârsta de şapte ani, în videoclipul piesei ”Is This Love?” lansată de Bob Marley. La vârsta de 10 ani, s-a înscris la cursurile Academiei Conti din Italia, unde a studiat baletul, iar la vârsta de 12 ani a apărut într-un videoclip al grupului Culture Club. Apoi, la vârsta de 15 ani a realizat un spot publicitar pentru compania Ford şi, la scurt timp după aceea, a devenit model profesionist, semnând un contract cu Elite Model Management.

Îm 1988, Naomi Campbell a devenit primul top-model de culoare care a pozat pe coperta revistei Time şi, apoi, pentru ediţia franceză şi cea britanică a revistei Vogue. De atunci, Naomi Campbell a apărut pe copertele principalelor reviste de modă şi a defilat pentru toate marile case de modă din lume.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.