Muzica lui Taylor Swift a revenit pe TikTok, în ciuda faptului că casa de discuri a cântăreţei, Universal Music, şi aplicaţia chineză de videoclipuri scurte rămân în conflict în ceea ce priveşte compensaţiile acordate artiştilor şi inteligenţa artificială, potrivit The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Revenirea muzicii lui Swift are loc cu o săptămână înainte de lansarea noului ei album, "The Tortured Poets Department". 

Revenirea lui Swift la TikTok era în lucru de ceva timp, a relatat joi Financial Times, citând persoane familiare cu acest subiect.

Superstarul pop deţine drepturile de autor asupra înregistrărilor sale printr-un acord încheiat în 2018 cu Universal, care îi permite să controleze locul în care sunt disponibile lucrările sale, spre deosebire de mulţi alţi artişti.

Universal Music a încetat să mai acorde licenţe pentru conţinutul său pentru serviciile TikTok şi TikTok Music atunci când acordul anterior a expirat la 31 ianuarie.

Universal Music, cea mai mare companie muzicală din lume, a publicat o scrisoare deschisă virulentă cu o zi înainte ca acordul să expire, acuzând TikTok de hărţuire şi intimidare şi plângându-se de "cât de puţin îi compensează TikTok pe artişti şi compozitori, în ciuda bazei sale masive şi în creştere de utilizatori, a creşterii rapide a veniturilor din publicitate şi a dependenţei tot mai mari de conţinutul bazat pe muzică".

TikTok, deţinută de compania chineză ByteDance, a numit acest lucru "o naraţiune falsă" şi a declarat că UMG a "ales să renunţe la sprijinul puternic al unei platforme cu mai bine de un miliard de utilizatori care serveşte drept vehicul gratuit de promovare şi descoperire pentru talentele lor".

Ulterior, TikTok a eliminat mii de melodii de pe platforma sa şi a dezactivat videoclipurile în care apăreau aceste melodii, scrise de orice compozitor semnat cu Universal Music Publishing Group (UMPG).

Acest lucru a însemnat că unele dintre cele mai populare piese muzicale din lume - inclusiv cele ale Beatles, Bob Dylan, Elton John, Harry Styles, Drake, Sting, the Weeknd, Kendrick Lamar, SZA, Ariana Grande, Justin Bieber, Adele, U2, Coldplay şi Post Malone - au dispărut din biblioteca TikTok.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.