La doar trei zile de la moartea cântăreţei franco-britanice Jane Birkin, cineva a încercat să pătrundă prin efracţie în locuinţa sa din Paris, au declarat surse din cadrul poliţiei pentru Le Figaro. Pe uşa apartamentului ei au fost găsite "urme de forţare", a adăugat sursa citată.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Incidentul s-a petrecut în noaptea de marţi spre miercuri. Cu puţin timp înainte de ora 4 dimineaţa, o prietenă din copilărie a artistei, care se afla în casă, a auzit zgomote în spatele uşii. Poliţia chemată la faţa locului a găsit urme pe uşa de la intrare, posibil lăsate de o rangă sau o şurubelniţă, bucăţi de lemn pe podea şi deteriorări ale cadrului metalic al uşii.

Cu o zi înainte, trei indivizi fuseseră deja alungaţi de vecini în timp ce încercau să intre în incintă. 

Jane Birkin a deţinut, de asemenea, o casă în Lannilis, în regiunea Finistère din Bretania. Pentru a o proteja de spărgători, casa a fost plasată sub supraveghere de către poliţia municipală şi jandarmerie, a declarat pentru Le Télégramme Philippe Jarreau, directorul general al serviciilor din Lannilis.

Englezoaica preferată a Franţei a murit la 16 iulie 2023, la vârsta de 76 de ani. Ea a fost găsită în locuinţa sa din Paris de către îngrijitoarea sa.

"Jane Birkin s-a stins din viaţă după 16 ani de luptă necruţătoare cu boala. De la accidentul vascular cerebral suferit în septembrie 2021, familia ei şi minunatul personal de îngrijire au fost alături de ea zi şi noapte", au transmis fiicele ei, Charlotte Gainsbourg şi Lou Doillon, într-un comunicat de presă.

CITEȘTE ȘI Actriţa şi cântăreaţa de origine britanică Jane Birkin a murit la vârsta de 76 de ani

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.