Mircea Florian a urcat, sâmbătă seara, pe scena festivalului Outernational Days pentru a da viaţă spectacolului "Floriman", o îmbinare unică a poeziei sociale şi a sunetelor stranii scoase de tulnicele din Apuseni. A doua zi a festivalului de muzică ”outernaţională” a adus pe scenă şi acordurile de muzică arăbească şi electronică a trupei Praed, care a încercat să facă un adevărat spectacol teatral înainte de sosirea "Floriman".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Însă, seara de sâmbătă a început pe nişte acorduri ceva mai puţin străvechi decât cele produse de tulnice în străfundul văilor din Apuseni.

Cehii de la Social Insects au fost primii care s-au urcat pe scenă, după o discuţie purtată de Margaret Beissinger, Adi Şchiop, Dan Bursuc, Andrei Dinescu şi Cristian Neagoe despre ce înseamnă manelele şi muzica lăutărească din România.

Dincolo de discuţiile despre ce este un artist adevărat de manele şi dedicaţiile, care distrug uneori spectacolul şi exprimarea artistică, cehii de la Social Insects au urcat pe scenă pentru a calma oarecum tensiunile din Grădina Uranus. Koch Hans şi Gaudenz Badrutt au adus o muzică minamalistă şi experimentală, în care instrumentele folosite au amintit în anumite momente de zumzetul unui întreg stup de albine sau de sunetele stranii care bântuie pădurile din centrul Europei.

Muzica cehilor ar putea să acompanieze un film regizat de Lars von Trier, în care natura îi bântuie pe ultimii oameni din mijlocul unei păduri ancestrale, dar de această dată a făcut un popas straniu în Grădina Uranus.

Pe scenă a apărut şi instrumentul experimental numit yaybahar, creat de turcul Gorkem Şem. Zgomotele bizare şi uneori înspăimântătoare produse de yaybahar nu s-au îndepărtat prea mult de stilul experimental al cehilor şi au venit, mai degrabă, ca o completare mai gravă a muzicii celor de la Social Insects.

Un yaybahar ar putea să-şi găsească la fel de bine locul, atât în genericul unui film sci-fi, cât şi pe holurile nesfârşite ale unui palat otoman. În Grădina Uranus, zgomotele produse de yaybahar au rezonat într-un mod bizar printre frunzele copacilor, iar muzica lui Gorkem Şem a părut ruptă din altă lume, departe de ce a urmat pe scena Outernational Days.

Raed Yassin şi Paed Conca de la trupa Praed au adus un adevărat spectacol pe scena din Grădina Uranus, iar acordurile arăbeşti, împletite cu jazz şi muzică electronică, au fost completate de excentricitatea şi carisma lui Yassin. 

Praed a ridicat primii oameni în picioare şi i-a transportat direct în atmosfera unei cafenele libaneze. De asemenea, Raed Yassin a demonstrat că poate întotdeauna să lase cariera de artist în spate pentru a dansa din buric în compania lui Florin Salam.

Însă, Mircea Florian a fost capul de afiş pentru a doua seară de Outernational Days. Spectacolul "Floriman" i-a adus pe scenă şi pe Andrei Dinescu, Horaţiu Şerbănescu şi pe DJ Vasile, care au acompaniat prin muzică o poezie aproape mistică scrisă de muzician.

Acesta nu s-a sfiit să experimenteze cu instrumentele tradiţionale, pe care încearcă să le salveze de la dispariţie. Sunetele produse de tulnic (bucium - n.r.) s-au propagat prin mulţime ca într-o vale carpatină, în timp ce Mircea Florian îi îndemna pe spectatori să strige la unison ”metastază”. Piesa intitulată ”Metastază” a marcat întregul spectacol poetic şi social al "Floriman".

Apoi, petrecerea s-a mutat în clădirea The Ark Bucureşti, unde muzica a continuat până în zori, pe acordurile celor de la Kӣr şi Toresch. Desigur că s-a remarcat şi spectacolul muzical ”Everythins Visible is Empty”, la care au participat artişti ”outernaţionali” precum Rabibh Beaini, Raed Yassin, Mazen Kerbaj, Diana Miron şi Bogdana Dima.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.