Membrele grupului punk Pussy Riot, o trupă feministă din Rusia, vor debuta în teatru în spectacolul ”Revolution”, care va avea premiera pe 17 martie, la New York. Show-ul reprezintă o adaptare scenică a autobiografiei scrise de Maria Alehina, una dintre artistele emblematice din componenţa grupului Pussy Riot, informează Le Figaro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Grupul punk feminist rusesc Pussy Riot, un opozant de marcă a politicilor promovate de preşedintele Vladimir Putin, se va lansa în universul artei dramatice, pentru a povesti povestea acestei trupe, în cadrul unui festival artistic ce va fi organizat la New York. 

Spectacolul ”Revolution”, care va fi jucat pe 17 martie, reprezintă o adaptare a cărţii autobiografice scrise de Maria Alehina, una dintre membrele de bază ale formaţiei.

De altfel, Maria Alehina va urca ea însăşi pe scenă şi va fi însoţită de un alt grup punk rusesc, Asian Women on the Telephone (AWOTT).

Spectacolul va avea loc în cadrul Festivalului Spring Revolution, care va avea loc la National Sawdust, o nouă sală de spectacole construită în cartierul Brooklyn din New York, care găzduieşte reprezentaţii avangardiste. 

”Aceasta pare să fie o evoluţie naturală pentru o artistă care abordează teme foarte politizate”, a spus compozitoarea Paola Prestini, director executiv şi de creaţie la National Sawdust.

Trupa Pussy Riot a dobândit o notorietate internaţională în urmă cu câţiva ani, denunţând politicile promovate de preşedintele rus Vladimir Putin. Nadeja Tolonikova şi Maria Alehina au fost condamnate la închisoare, după ce au cântat un imn punk anti-Putin în altarul unei biserici ortodoxe din Moscova. 

Festivalul Spring Revolution, care are loc pe întreaga durată a lunii martie, se axează pe conceptul de ”emancipare a femeiii”. Potrivit Paolei Prestini, evenimentul ”va fi foarte marcat de perioada în care trăim”, a explicat ea, referindu-se la administraţia preşedintelui Donald Trump.

La sfârşitul lunii octombrie, trupa Pussy Riot a lansat un videoclip intitulat ”Make America Great Again”, care imaginează ceea ce s-ar întâmpla în Statele Unite în vazul victoriei lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale. Acel videoclip, al cărui conţinut a fost creat în mod intenţionat pentru a fi şocant, conţine scene cu poliţişti americani - interpretaţi de actori - care le umilesc şi le violează pe membrele trupei Pussy Riot şi le marchează cu fierul roşu atunci când par prea grase sau când suferă avorturi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.