Medicul Henry Heimlich, inventatorul tehnicii de salvare care îi poartă numele, a murit, la vârsta de 96 de ani, relatează bbc.com.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Medicul Heimlich a murit la un spital din Cincinnati, sâmbătă, urmare a unor complicaţii după un atac de cord suferit luni, au anunţat membrii familiei sale.

În luna mai a acestui an, Henry Heimlich a utilizat pentru prima dată el însuşi metoda care îi poartă numele, pentru a salva viaţa unei femei în vârstă de 87 de ani internate într-un azil pentru bătrâni din oraşul Cincinnati, care se înecase cu un hamburger.

Evenimente

12 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, ROCA Industry, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, Meta Estate

”M-am simţit minunat după aceea, pentru că am reuşit să o salvez. Ştiam deja că metoda mea funcţionează în toată lumea, am simţit satisfacţie”, a spus atunci Heimlich.

El a inventat metoda în anul 1974, iar de atunci aceasta a dus la salvarea vieţii a circa 100.000 de oameni doar în SUA, printre care fostul preşedinte Ronald Reagan, starul pop Cher, fostul primar al New York-ului Edward Koch, actorii Elizabeth Taylor, Goldie Hawn, Walter Matthau, Carrie Fisher, Jack Lemmon şi Marlene Dietrich.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.