Mai multe entităţi britanice media vor realiza anul acesta un documentar pentru a 75-a aniversare a Festivalului de Film de la Cannes, ce va fi marcată în 2022.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Echipa se va folosi de ediţia din luna iulie a acestui an, a 74-a, pentru a filma interviuri şi momente spre a le include în lungmetrajul documentar „Cannes Uncut”, potrivit Variety.

Filmul ar trebui să fie finalizat până anul viitor şi va marca 75 de ani de la debutul emblematicului festival. Documentarul va cuprinde şi materiale de arhivă.

„Cannes Uncut” este produs de Special Treats Productions a lui Colin Burrows, companie cu experienţă în astfel de materiale. Sub aceasta au fost produse numeroase documentare, filme de televiziune şi kituri electronice de presă pentru industria filmului, televiziunii şi muzicii.

Pentru moment, niciun distribuitor, televiziune sau platformă de streaming nu a fost ataşat proiectului. Special Treats a anunţat că duce negocieri cu agenţi de vânzări.

Interviurile şi relatările vor fi gestionate de Burrows, jurnalistul de film Chris Pickard, de criticul Mark Adams, fost director al Edinburgh Film Festival, şi de Richard Blanshard, care a fost acreditat ca fotograf oficial la Cannes din partea SUA şi a Marii Britanii timp de mai mult de 20 de ani.

(Foto: Richard Blanshard)
(Foto: Richard Blanshard)

Festivalul de Film de la Cannes a debutat în septembrie 1946, ca eveniment pentru atragerea turiştilor în staţiunea franceză şi pentru a extinde sezonul de vară pentru hoteluri.

De atunci, festivalul, care de regulă are loc în luna mai, a devenit cel mai important eveniment de gen din lume, un fenomen media, marcat de eleganţă şi filme de referinţă.

Anul acesta, festivalul va avea loc între 6 şi 17 iulie, după ce a fost amânat din cauza pandemiei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.