Film Now prezintă luna aceasta filme de acţiune, poveşti cu actori celebri: Benicio Del Toro, Eva Longoria, Jodie Foster, Gerard Butler şi alţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Duminică, 2 ianuarie, de la ora 20.00, este programat filmul „Dora în căutarea Oraşului Secret/ Dora and The Lost City of Gold” (2019). Dora este o adolescentă care, până acum, şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii explorând jungla, dar a sosit vremea să lase aventurile la o parte şi să înfrunte viaţa de liceu. Noua etapă vine cu o serie de aventuri. Unele de zi cu zi, altele excepţionale. Alături de câţiva colegi şi de maimuţa Boots, Dora va trebui să plece din nou în necunoscut să îşi salveze părinţii şi să dezlege misterul din spatele unei civilizaţii incaşe pierdute. În distribuţie: Benicio Del Toro, Eva Longoria, Isabela Merced, Eugenio Derbez şi Michael Peña. 

Vineri, 14 ianuarie, de la ora 21.45, în premieră TV este difuzat filmul „Mauritanul/ The Mauritanian” (2021). Producţia aduce în prim-plan o poveste reală, în care un avocat al apărării, asociatul ei şi un procuror militar descoperă o conspiraţie de anvergură, în timp ce investighează cazul unui presupus terorist din 11 septembrie, închis timp de 6 ani în centrul de detenţie de maximă securitate de la Guantanamo. Filmul, lăudat de critici pentru interpretarea de excepţie, avându-i în distribuţie pe Jodie Foster şi Taher Rahim, este bazat pe istoria adevărată a lui Mohamedou Ould Slahi, închis timp de 14 ani, fără să fie vinovat, în centrul american pentru detenţia teroriştilor de la Guantanamo.

Sâmbătă, 15 ianuarie, de la ora 21.55, va fi difuzat un nou film de acţiune: „Ape ucigaşe/ Crawl” (2019). Împotriva oricărei logici, fosta înotătoarea de performanţă, Haley (interpretată de Kaya Scodelario), se îndreaptă spre gura unui uragan de categoria 5, care urmează să lovească oraşul ei natal din Florida, cu speranţa de a-l salva pe tatăl ei, Dave (interpretat de Barry Pepper), pe care nu poate să îl contacteze. Pentru a reuşi, va trebui să facă faţă uraganului dezlănţuit, apelor ce inundă zona şi unor prădători fioroşi care se ivesc din ele. 

Gerard Butler şi Frank Grillo aduc un film de acţiune cu încă o premieră TV: „Copshop” (2021), miercuri, 19 ianuarie, de la ora 20.00. În deşertul Nevada, escrocul Teddy Murretto are un plan prin care să se ascundă de asasinul Bob Viddick, aflat pe urmele sale. Atacând un om al legii, se lasă reţinut pentru a se adăposti în secţia de poliţie dintr-un mic orăşel. Din păcate, planul se dovedeşte a fi la fel de bun şi pentru urmăritor, care nu trebuie decât să aştepte în apropiere pentru a-şi duce misiunea la capăt.

Tot în premieră TV, sâmbătă, 22 ianuarie, de la ora 20.00, este programat filmul „Două inimi/ 2 Hearts” (2020). Bazat pe o poveste adevărată inspiraţională, filmul prezintă o călătorie romantică care celebrează viaţa, dragostea şi generozitatea spiritului, provocând publicul să creadă că miracolele sunt posibile. Iată cum un student (Jacob Elordi) se îndrăgosteşte nebuneşte de o colegă (Tiera Skovbye), iar un exilat cubanez (Adan Canto) simte fluturii iubirii faţă de o stewardesă (Radha Mitchell). Destinele lor vor fi strâns legate, dar într-un mod pe care niciunul dintre ei nu ar fi putut să îl prevadă.

Multe filme îndrăgite de public şi premiate de juriile unor festivaluri de renume sunt disponibile abonaţilor Digi TV care au pachetul Digital dacă activează extraopţiunea Film Now, cu doar 3 lei/ lună. Mai mult, odată activată extraopţiunea, programul Film Now poate fi urmărit şi în platforma Digi Online. 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.