Cea de-a 79-a ediţie a Festivalului de la Cannes, prezidată de Park Chan-wook, se încheie sâmbătă. O ediţie cu o puternică încărcătură politică, marcată de filme istorice care fac ecou epocii noastre, precum şi de controverse privind rolul Canal+, unul dintre principalii finanţatori ai cinematografiei, aflat în proprietatea miliardarului de extremă dreapta Vincent Bolloré.
UPDATE - Premiul juriului acordat filmului „L’Aventure rêvée” al regizoarei Valeska Grisebach
Acest film cu accente bulgare a fost distins cu Premiul juriului, destinat să recompenseze opere deosebit de originale. Regizoarea Valeska Grisebach explorează aici o faţetă ascunsă a Europei de la marginea continentului, prin intermediul căutării unei femei care încearcă să-şi regăsească prietenul din copilărie.
Un gând pentru „cele mai sumbre scenarii” prin care trece Libanul
Înainte de a înmâna premiul pentru scenariu, regizoarea Nadine Labaki ("Capharnaüm") „nu s-a putut abţine să nu se gândească la Liban”. O ţară „condamnată să trăiască cele mai sumbre scenarii” încă de la naştere. „A fost oare înţelept să părăsim ţara noastră, care traversează un război devastator?”, s-a întrebat ea. Din spusele ei, ţara Cedrului rezistă doar datorită iubirii sale pentru „artă” şi „viaţă”.
UPDATE - Premiul pentru cea mai bună interpretare feminină a fost acordat actriţelor Virginie Efira şi Tao Okamoto
Încă o dată, două persoane au primit trofee pentru interpretare, acordate actriţelor Virginie Efira şi Tao Okamoto.
Cele două actriţe sunt protagonistele filmului „Soudain” al lui Ryusuke Hamaguchi. Virginie Efira nu şi-a putut stăpâni lacrimile şi a avut dificultăţi în a-şi începe discursul. „A fost o bucurie şi o onoare în fiecare clipă. Această aventură a fost una colectivă, o experienţă de viaţă care va rămâne întipărită pentru totdeauna. Are curajul incredibil de a privi cea mai bună parte din noi, care există în mijlocul contradicţiilor noastre”.
Publicul a aplaudat cu entuziasm. „Singurul motiv pentru care mă aflu aici este datorită regizorului nostru incredibil, dragostea şi sprijinul său pentru noi două şi pentru întreaga echipă. Acest lucru ne-a dat curajul să continuăm. Vă mulţumim că ne-aţi recunoscut ca cuplu”, a spus Tao Okamoto.
„Există Thelma şi Louise, dar sunt puţine filme în care două femei sunt protagonistele”, a subliniat Virginie Efira.
UPDATE - Premiul pentru scenariu i-a revenit lui Emmanuel Marre pentru filmul „Notre salut”
În „Notre salut”, regizorul francez Emmanuel Marre porneşte pe urmele lui Henri Marre, unul dintre strămoşii săi care şi-a încercat norocul în regimul de la Vichy. Acest film îndrăzneţ, cu Swann Arlaud în rolul principal, a primit premiul pentru scenariu.
Regizorul a adus un omagiu tehnicienilor - „Ei sunt, în primul rând, cei care fac cinema”. „Am încercat să înţelegem nevoia de a domina, de a ne linişti prin excludere (...), să înţelegem aceşti mici şefi care, atunci când se află la conducerea unui stat sau a unei întreprinderi, exclud, bombardează şi comit genocid”.
UPDATE - Premiul pentru interpretare masculină le-a revenit actorilor din „Coward”, Emmanuel Macchia şi Valentin Campagne
Tinerii actori din filmul istoric „Coward”, regizat de Lukas Dhont, despre iadul Primului Război Mondial, au fost foarte emoţionaţi şi au strigat de bucurie. „Mulţumim, Lukas, că ne-ai schimbat viaţa. Coward ne reaminteşte importanţa artei, a dansului şi a iubirii. La început, Emmanuel şi cu mine nu ne-am înţeles, dar apoi ne-am înţeles. Da, este posibil să fii neîndemânatic”, a declarat Valentin Campagne. „Coward a fost o experienţă de viaţă pentru noi”, a continuat Emmanuel Macchia. „Sper că acest film îi va ajuta pe tineri să se iubească pe ei înşişi şi să se accepte aşa cum sunt, pentru că acesta este cel mai frumos lucru”.
UPDATE - Isabelle Huppert i-a adus un omagiu actriţei Barbra Streisand
Barbra Streisand a primit un Palme d'Or onorific. Actriţa şi cântăreaţa americană nu a putut fi prezentă la eveniment din cauza unei accidentări la genunchi.
„Ea şi-a transformat diferenţele într-un punct forte, şi-a cultivat unicitatea în loc să o ascundă”, a fost omagiu lui Isabelle Huppert pentru artista americană. „O carieră ca a dumneavoastră nu se răsplăteşte, ci se contemplă”.
Pentru Isabelle Huppert, Barbra Streisand are cele mai frumoase mâini din istoria cinematografiei. Huppert a celebrat-o pe Streisand ca pe o femeie „care gândeşte, care doreşte, care alege”. Care a îndrăznit să şocheze ocupând toate rolurile din "Yentl" (1983).
„Draga mea Barbara, îmi amintesc de tine în fiecare dintre filmele tale”, a mărturisit actriţa din „Les Valseuses”, într-o declaraţie care a semînat cu o declaraţie de dragoste. „Amuzantă, melancolică, fermecătoare”, a adaugat ea, înainte de a evoca latura ascunsă a acestei embleme: „În spatele partiturii, textului sau filmului ei se află întotdeauna o femeie singură. O femeie care nu s-a simţit niciodată pe deplin în largul ei cu celebritatea şi care credea doar în muncă”.
Fiind absentă, actriţa americană a înregistrat un mesaj video. „Vă mulţumesc foarte mult pentru această onoare şi trăiască cinematografia!”, a transmis ea în franceză.
UPDATE - Camera d'Or pentru un film emoţionant despre Rwanda
Marie-Clémentine Dusabejambo reinterpretează istoria genocidului din Rwanda în "Ben’Imana", un film emoţionant pentru care regizoarea a avut nevoie de zece ani pentru a aduna mărturii şi a câştiga încrederea femeilor care au trăit pe propria piele drama din 1994. Camera d'Or premiază cel mai bun debut cinematografic al Festivalului, din toate categoriile.
UPDATE - Palme d’Or pentru scurtmetraj acordat unui film mexican
În filmul „Para Los Contrincantes/ Aux adversaires”, un băiat dintr-un cartier foarte popular se confruntă cu marele său vis: să devină campion la box. Scurtmetrajul a avut efectul unui uppercut asupra juriului, care a acordat Palme d’Or în această categorie regizorului său în vârstă de 36 de ani, Federico Luis.
Echipa filmului „Fjord” a stârnit un val de bliţuri şi speculaţii pe covorul roşu
Regizorul Cristian Mungiu a revenit, sâmbătă seară, la ceremonia de închidere, însoţit de cei doi actori principali, Sebastian Stan şi Renate Reinsve, doi artişti care au făcut deja senzaţie la Cannes.

Revenirea echipei ar putea anunţat un premiu important: Palme d’Or sau Marele Premiu?
Cristian Mungiu a fost deja reocompensat pentru "Fjord" cu patru trofee: Premiul François Chalais (François Chalais Prize), Prix de la Citoyenneté (Citizenship Award), Premiul Juriului Ecumenic (Ecumenical Jury Prize) şi Premiul FIPRESCI (International Critics' Prize).
Premiile vor fi înmânate de Geena Davis, Xavier Dolan, Pierfrancesco Favino, Gael García Bernal, Nadine Labaki şi Zoe Saldaña.
În cadrul ceremoniei, i se va decerna un Palme 'Or onorific actriţei Barbra Streisand, care, aşa cum s-a anunţat anterior, nu va putea fi prezentă la Cannes. La cererea lui Streisand, Isabelle Huppert îi va aduce un omagiu.
Palme d'Or înmânat de actriţa Tilda Swinton
Actriţa britanică Tilda Swinton ("The Room Next Door", "The Dead Don't Die") va fi cea care va înmâna Palme d'Or. Actriţa americană Geena Davis, al cărei chip apare pe afişul celei de-a 79-a ediţii a Festivalului de la Cannes, în filmul lui Ridley Scott "Thelma şi Louise", va înmâna, de asemenea, un premiu în această seară.
Cei nouă membri ai juriului, printre care se numără şi americanca Demi Moore şi chinezoaica Chloé Zhao, s-au reunit în conclav în cursul dimineţii şi sunt aşteptaţi pe covorul roşu la sfârşitul zilei. Ceremonia începe la ora 20:15.
Cele 22 de filme aflate în competiţie pentru Palme d’Or 2026 sunt: „Amarga Navidad” de Pedro Almodóvar, „A Woman’s Life” de Charline Bourgeois-Tacquet, "La Bola Negra" de Javier Calvo şi Javier Ambrossi, "Coward" de Lukas Dhont, "Parallel Tales" de Asghar Farhadi, "Paper Tiger" de James Gray, "Das Geträumte Abenteuer" (The Dreamed Adventure) de Valeska Grisebach, "All of a Sudden" de Hamaguchi Ryusuke, "The Unknown" de Arthur Harari, "Another Day" de Jeanne Herry, "Sheep In The Box" de Koreeda Hirokazu, "Hope" de Na Hong-jin, "Nagi Notes" de Fukada Koji, "Gentle Monster" de Marie Kreutzer, "A Man Of His Time" de Emmanuel Marre, "Fjord" de Cristian Mungiu, "The Birthday Party" de Léa Mysius, "Moulin" de László Nemes, "Fatherland" de Paweł Pawlikowski, "The Man I Love" de Ira Sachs, "El Ser Querido" (The Beloved) de Rodrigo Sorogoyen, "Minotaur" de Andreï Zviaguintsev.
Palmares
Palme d'Or -
Grand Prix -
Premiul Juriului - „L’Aventure rêvée” de Valeska Grisebach
Premiul de interpretare feminină - Virginie Efira şi Tao Okamoto pentru „Soudain” de Ryusuke Hamaguchi
Premiul pentru regie -
Premiul de interpretare masculină a fost acordat actorilor Emmanuel Macchia şi Valentin Campagne pentru "Coward" de Lukas Dhont
Premiul pentru scenariu - Emmanuel Marre pentru „Notre salut”
Caméra d'or - "Beni'imana", regizat de Marie-Clémentine Dusabejambo
Palme d'Or pentru scurtmetraj - „Para Los Contrincantes”, de Federico Luis
Queer Palm - "Teenage Sex and Death at Camp Miasma" de Jane Schoenbrun
Palme Dog - Yuri din "La Chienne", de Dominga Sotomayor
Marele premiu La Semaine de la Critique - "La Gradiva", de Marine Atlan
Premiul Un Certain Regard - "Everytime" de Sandra Wollner




























