Ziua Mondială a Fericirii, celebrată în fiecare an pe 20 martie în urma unei decizii luate de ONU în 2012, este marcată în toate ţările lumii prin diverse activităţi recreative. Cu această ocazie, pentru a sărbători evenimentul, cotidianul francez Le Figaro a alcătuit un Top 5 al celor mai bune filme care au capacitatea de a îi binedispune pe spectatori.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

A şaptea artă reaminteşte oamenilor faptul că numeroşi artişti de succes, de la Ray Ventura la Richard Curtis şi Gene Kelly, au fost veritabili discipoli ai lui Aristotel, în căutarea plenitudinii vieţii.

Graţie unor filme celebre, spectatorii au văzut că pot să cânte în ploaie, să meargă la Monte Carlo cu Ray Ventura, să dorească ”o zi bună” întregii Anglii de la un post radiofonic pirat (în ”The Boat That Rocked”, n.r.). Fericirea, obiectivul suprem al existenţei umane, potrivit filosofiei aristoteliene, a reprezentat întotdeauna un subiect preferat al regizorilor, încă de la începuturile cinematografiei.

Luni, 20 martie, de Ziua Mondială a Fericirii, cotidianul francez Le Figaro a alcătuit un Top 5 al filmelor care combină într-o manieră inteligentă bucuria şi plenitudinea vieţii, mizând pe ingredientele clasice ale fericirii - iubirea şi muzica. Le Figaro oferă spectatorilor şi un bonus - trailerul oficial al filmului american ”Silver Linings Playbook”, de David O. Russell.

1) ”Piraţii Rock-ului/ The Boat That Rocked” (2009), un film regizat de Richard Curtis, i-a avut în distribuţie pe Tom Sturridge, Philip Seymour Hoffman şi Rhys Ifans. 

2) ”Cartea Junglei/ The Jungle Book” (1967), regizat de studioul Walt Disney, inspirat din romanul omonim al scriitorului Rudyard Kipling, publicat în 1894, în care personajele principale sunt Mowgli, pantera Bagheera, ursul Baloo, tigrul Shere Khan şi pitonul Kaa.

3) ”Sunetul muzicii/ The Sound of music” (1965), regizat de Robert Wise, cu Julie Andrews, Christopher Plummer şi Elaenor Parker.

4) ”Cântând în ploaie/ Singin' in the Rain” (1952), de Stanley Donen şi Gene Kelly, cu Gene Kelly, Debbie Reynolds şi Donald O'Connor. 

5) ”Nous irons à Monte-Carlo” (1951) este un film franţuzesc realizat în două versiuni - una în franceză, regizată de Jean Boyer, şi una în engleză, ”Monte Carlo Baby”, regizată de Jean Boyer şi Lester Fuller, cu Audrey Hepburn, Philippe Lemaire şi Marcel Dalio. 

Bonus: ”Scenariu pentru happy-end/ Happiness Therapy” (2012), regizat de David O. Russell, cu Bradley Cooper, Robert De Niro şi Jennifer Lawrence.

 

Adunarea Generală a ONU a stabilit, pe 12 iulie 2012, ca Ziua Internaţională a Fericirii să fie sărbătorită în fiecare an, în 20 martie. Documentul redactat recomandă ca această zi să fie celebrată, în primul rând, prin activităţi educative pentru a creşte bunăstarea populaţiei din  193 state membre ale organizaţiei.

Un raport internaţional publicat pe 20 martie de Organizaţia Naţiunilor Unite arată că Norvegia este ţara cu cei mai fericiţi locuitori din lume. România ocupă locul al 57-lea în acest clasament ce include 155 de ţări.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.