Cântăreaţa americană Lady Gaga a plonjat duminică seară de pe acoperişul stadionului NRG din Houston şi a intrat în istoria galelor Super Bowl cu un recital spectaculos - dar moderat, potrivit standardelor sale -, ce a inclus şi un show aerian oferit de câteva sute de drone, informează BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Vedeta americană şi-a schimbat ţinuta de scenă doar de două ori şi a preferat să lase muzica să vorbească în locul modei în acest recital de 12 minute ce a inclus multe piese de succes din repertoriul ei.

Lady Gaga a deschis show-ul pe care l-a ţinut în pauza finalei campionatului de fotbal american cu imnul pentru drepturi civile ”This Land Is Your Land”, de Woody Guthrie. Alegerea ei a fost considerată o ironie la adresa administraţiei Trump. Vedeta americană a continuat spectacilul cu single-ul ”Born This Way” - un veritabil imn care militează pentru acceptare şi pentru includere.

”Indiferent dacă sunt negru, alb sau bej....M-am născut pentru a fi curajos”, a cântat artista americană în cadrul acestei gale ce înregistrează de obicei audienţe de peste 110 milioane de telespectatori.

Însă Lady Gaga s-a abţinut de a la ţine discursuri sau critici politice şi declaraţii belicoase, limitându-se doar la câteva câteva cuvinte: ”Suntem aici pentru a vă face să vă simţiţi bine”. Puţin, mai târziu, artista a salutat-o pe mama ei: ”Bună, mama!”.

Înainte de Super Bowl, vedeta pop a spus că show-ul ei va fi ”un spectacol care include” şi va celebra ”spiritul de egalitate”. Pepsi, sponsorul evenimentului, a anunţat că recitalul va fi ”în spiritul unicei Lady Gaga”.

Deşi nu a ”eclozat” dintr-un ou, aşa cum a făcut-o la gala premiilor Grammy din 2011, şi nici nu şi-a pictat trupul cu sânge, ca în timpul concertelor din turneul ei mondial Monster Ball din 2009, show-ul susţinut de Lady Gaga la Super Bowl 2017 a fost cu siguranţă spectaculos.

Lady Gaga s-a prezentat publicului de la o înălţime de 79 de metri, suspendată de o coardă de siguranţă de acoperişul stadionului din Houston, în timp ce pe deasupra ei zburau un număr uriaş de drone, care luminau spectaculos cerul nocturn. Apoi, luminile albe s-au transformat în lumini colorate, în culorile drapelului american, pe acordurile imnului pentru drepturi civile ”This Land Is Your Land”.

”O singură naţiune sub Dumnezeu, indivizibilă, cu libertate şi dreptate pentru toţi”, a spus cântăreaţa la microfon, înainte de a plonja spectaculos de pe acoperiş, pentru a ateriza pe o structură înaltă de pe scenă, ce avea forma unei torţe. 

Pe scenă, Lady Gaga s-a lansat apoi într-un recital compus din multe dintre piesele sale de succes, precum ”Poker Face”, ”Just Dance” şi ”Telephone”, însoţită de un grup numeros de dansatori.

Vocea ei a fost puternică şi a rezonat în întreg stadionul - deşi coregrafia dinamică şi complicată a lăsat-o pe artistă fără suflu în timpul singurei piese lente din program, balada ”Million Reasons”.

Fanilor de pe gazon le-au fost dăruite torţe cu beculeţe care se aprindeau intermitent pe ritmurile muzicii, formând jocuri elaborate de lumini în interiorul stadionului.

Mark Chapman, prezentator al BBC Sport, a dezvăluit că întregul stadion - inclusiv cabinele comentatorilor şi toaletele publice - au fost cufundate în beznă în acele momente, pentru ca acel vizual să poată fi apreciat şi de milioanele de telespectatori care urmăreau transmisiunea.

Lady Gaga şi-a încheiat recitalul cu piesa ”Bad Romance”, în compania unui număr de 40 de spectatori, îmbrăcaţi în costume albe, inspirate din echipamentul jucătorilor de fotbal american.

La sfârşitul evoluţiei sale, ajunsă în vârful unei scări, Lady Gaga a strigat spre public ”Super Bowl 51”, a aruncat microfonul, apoi a sărit în mulţime, ţinând între mâini o minge de fotbal american argintie.

”Asta a fost pentru voi, monstruleţilor. Vă iubesc”, a scris cântăreaţa, ulterior, pe contul ei de Twitter, adresându-se milioanelor de admiratori de pe această reţea de socializare.

Cu precedenta ocazie când Super Bowl a avut loc în Houston, artistul care a susţinut un recital în pauza finalei campionatului de fotbal american a fost Janet Jackson, a cărei ”defecţiune vestimentară” - care i-a dezvelit unul dintre sâni, în direct, în faţa a milioane de telespectatori - i-a determinat pe adminisatatorii Ligii Naţionale de Fotbal american (NFL) să evite timp de mai mulţi ani să angajeze pentru această gală artişti pop tineri şi nonconformişti.

Lady Gaga nu a pus însă astfel de probleme, temperându-şi excesele şi oferind duminică seară un show fluid şi spectaculos, care le-a reamintit fanilor ei motivele pentru care artista este atât de apreciată în comunitatea pop.

Şi, deşi recitalului ei i-a lipsit componenta politică pe care a avut-o Beyonce anul trecut şi chiar amuzamentul involuntar creat de ”rechinul stâng” al cântăreţei Katy Perry, nu a existat niciun pas greşit şi niciun moment ratat în evoluţia ei de duminică seară.

Vedeta a spus că s-a pregătit pentru recitalul din 2017 studiind evoluţiile ”celor mari” - Michael Jackson, Diana Ross şi Bruce Springsteen - înainte de a începe, în septembrie, repetiţiile pentru acest show.

Spectacolul cu drone de la Super Bowl a avut nevoie de o aprobare specială din partea Federal Aviation Administration (FAA), potrivit CNN. Această agenţie federală americană specializată în controlul traficului aerian a impus din motive de siguranţă un perimetru cu o rază de 55,5 kilometri în jurul NRG Stadium din Houston în care a fost interzis accesul altor drone.

A 51-a ediţie Super Bowl a avut loc pe 5 februarie pe NRG Stadium din Houston şi a opus echipele de fotbal american  New England Patriots şi Atlanta Falcons.

Echipa New England Patriots a câştigat, duminică, pentru a cincea oară în istorie Super Bowl, impunându-se cu scorul de 34-28 în meciul de la Houston cu Atlanta Falcons, după ce a revenit spectaculos de la 3-28.

Super Bowl este cel mai urmărit eveniment la televiziunea americană, atrăgând peste 100 de milioane de telespectatori, şi este cel mai scump eveniment pentru firmele care doresc să îşi facă reclamă, acestea trebuind să plătească milioane de dolari pentru reclame de 30 de secunde.

Lady Gaga s-a aflat la a doua apariţie la finala campionatului de fotbal american, după ce în februarie 2016 a intonat imnul naţional. La ediţia din 2016, artiştii care au susţinut un recital în pauza finalei au fost Beyonce, Coldplay şi Bruno Mars.

Lady Gaga, pe numele său adevărat Stefani Joanne Angelina Germanotta, s-a născut pe 28 martie 1986. Şi-a început cariera muzicală în 2001, iar până în prezent a lansat cinci albume de studio. Artista, care a susţinut un concert la Bucureşti în 2012, a fost recompensată cu şase premii Grammy.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.