Organizatorii Festivalului de Film de la Cannes au anunţat, vineri, că includ noul film al lui Martin Scorsese, "Killers of the Flower Moon", cu actorii săi preferaţi Leonardo DiCaprio şi Robert de Niro, în selecţia oficială a celei de-a 76-a ediţii a evenimentului, scrie AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Filmul, produs de Apple TV şi care trebuie să fie lansat în cinematografe în octombrie înainte de a fi difuzat pe platformă, va fi proiectat pe 20 mai. Este primul film confirmat pentru cea de-a 76-a ediţie a festivalului (16 - 27 mai), a cărei selecţie va fi dezvăluită la mijlocul lunii aprilie.

Scorsese, rregizor hollywoodian în vârstă de 80 de ani, care este deja o legendă, el câştigând Palme d'Or în 1976 cu "Taxi Driver", nu a mai fost selecţionat la Cannes din 1986 când a prezentat "After Hours", pentru care a primit Premiul de regie. 

"Martin Scorsese şi-a dedicat viaţa celei de-a şaptea arte şi Festivalul de la Cannes l-a însoţit în numeroase ocazii", au subliniat organizatorii într-un comunicat. De asemenea, el a prezidat juriul în 1998 şi a acordat Palme d'Or regizorului grec Theo Angelopoulos pentru „Eternity and a Day”.

"Killers of the Flower Moon" spune povestea masacrului din anii 1920 al tribului indian Osage din Oklahoma, după descoperirea petrolului pe pământurile lor. Filmul îi prezintă pe doi dintre actorii preferaţi ai lui Scorsese, Robert De Niro ("Taxi Driver", "Raging Bull", "Goodfellas") şi Leonardo DiCaprio ("Shutter Island", "The Woolf of Wall Street').

Întreaga echipă a filmului va urca faimoasele trepte de la Cannes. 

Precedentul film al lui Martin Scorsese, "The Irishman", nu a fost lansat în săli în Franţa, producătorul său Netflix a dorit să fie difuzat doar pe platformă. 

Juriul celei de-a 76-a ediţii a Festivaluluid e la Cannes va fi prezidat de regizorul suedez care deţine două premii Palme d'Or Ruben Ostlund ("The Square", "Triangle of Sadness").

               

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.