Regizorul Todd Phillips a prezentat pe Instagram două noi fotografii din cea de-a doua parte a filmului Joker, "Folie à deux", cu Joaquin Phoenix şi Lady Gaga în rolurile principale: Arthur Fleck şi Harley Quinn.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Una dintre ele îl arată pe Arthur Fleck prin fereastra mică a celulei sale din Azilul Arkham. În cea de-a doua imagine, Harley Quinn apare în compania lui Joaquin Phoenix, ieşit din spital şi revenit în personajul Joker.

 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Todd Phillips (@toddphillips)

"Vă doresc tuturor sărbători fericite şi un an nou minunat", a comentat Todd Phillips pe Instagram.

Potrivit primelor informaţii apărute în presa americană, "Joker: Folie à deux" va fi o comedie muzicală care o va avea ca protagonistă pe Harley Quinn, un psihiatru care se îndrăgosteşte de Joker în timp ce încearcă să îl trateze şi care ajunge să i se alăture în seria de crime.

Pe lângă Lady Gaga şi Joaquin Phoenix, în film vor mai juca Zazie Beetz în rolul lui Sophie Dumond, precum şi Brendan Gleeson şi Catherine Keener.

"Joker: Folie à Deux" urmează să ajungă în cinematografe din octombrie 2024.

Un succes uriaş în 2019, "Joker", regizat de Todd Phillips ("Very Bad Trip"), a încasat în box office la nivel mondial suma impresionantă de 1,07 miliarde de dolari, înainte de a câştiga două premii Oscar: cel mai bun actor pentru Joaquin Phoenix şi cea mai bună coloană sonoră pentru Hildur Guðnadóttir. În total, "Joker" a câştigat 11 premii Oscar.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.