Legendarul cineast Jean-Luc Godard a rescris cinematografia. Fiecare dintre filmele sale din anii 1960 a fost un eveniment, ceea ce i-a permis să împingă limitele cenzurii, explorând marile subiecte ale epocii sale: de la războiul din Algeria ("Le Petit Soldat"), la prostituţie ("Vivre sa vie"), trecând prin consumerism ("Masculin Féminin") şi maoism ("La Chinoise").
Cineastul franco-elveţian Jean-Luc Godard, unul dintre pionierii Nouvelle Vague, a murit "liniştit", marţi, la domiciliul său din comuna Rolle în Elveţia, a indicat familia într-un comunicat.
A schimbat filmul
Tot ce ai nevoie pentru a face un film, a scris odată Godard, este o „fată şi un pistol”. A dovedit-o cu filmul său de debut din 1960, "À Bout de Souffle".
Fata, Patricia, are o relaţie cu un infractor mărunt, Michel, care fuge pentru că a împuşcat un poliţist. Ea îl trădează, iar poliţia îl împuşcă pe stradă.
"À Bout de Souffle" semăna cu o dramă, dar, ca în multe dintre filmele sale, intriga a fost doar un cadru pentru ca Godard să exploreze cultura, să experimenteze cu imaginea şi să examineze cinematograful în sine.
A avut un impact instantaneu, a câştigat aprecieri şi un profit uriaş pentru un buget redus.
După aproape 60 de ani, este recunoscut ca fiind un clasic.
A ignorat convenţiile
Unul dintre cele mai radicale elemente ale "À Bout de Souffle" a fost folosirea proeminentă a tehnicii de editare cunoscută sub numele de "jump cut".
Realizarea filmelor, atât înainte, cât şi după debutul lui Godard, foloseau în mare măsură montarea lină pentru a da iluzia unui timp continuu.
În schimb, în "À Bout de Souffle", Godard a folosit "jump cut", făcând timpul să pară că se derulează înainte.
Este şocant, aşa cum cu siguranţă a intenţionat Godard să fie. Cel puţin atrage atenţia privitorului, dar a fost interpretat şi ca reflectând plictiseala lui Michel sau ca o încercare a lui Godard de a-şi forţa publicul să reflecteze asupra naturii cinematografului.
De-a lungul carierei sale, Godard s-a jucat cu gramatica filmului.
A rescris scenariul
Au fost şi alte inovaţii. "À Bout de Souffle" a fost filmat folosind camere portabile, Godard scriind scenariul în ziua respectivă, oferind replici actorilor săi în timp ce filmau.
Aceasta a fost o altă ruptură de tradiţie, cu filme scumpe de studio, care depind de scenarii strânse, echipe mari şi storyboarding.
Tehnica folosită de Godard îi conferă filmului "À Bout de Souffle" o mare spontaneitate şi o senzaţie de documentar.
A folosit-o în multe dintre filmele sale, înfuriindu-şi vedetele care veneau pe platourile de filmare fără să ştie dinainte care erau replicile lor.
Era un mare cinefil
Înainte de a deveni regizor, a fost un pasionat de cinematografie, vizionând uneori acelaşi film de mai multe ori într-o singură zi, la cluburile la care el şi alte personalităţi din Nouvelle Vague participau.
A continuat să inoveze
Doar cu "À Bout de Souffle" şi-ar fi asigurat locul în istoria filmului, dar a avut o carieră prolifică. IMDB listează peste 100 de filme, inclusiv scurtmetraje, documentare, seriale TV şi peste 40 de lungmetraje.
Cele mai cunoscute pelicule ale sale sunt realizate în anii 1960: "Une femme est une femme" din 1961, filmul SF "Alphaville" din 1965, comedia neagră din 1967, "Weekend", cu Emily Bronte.
A pus publicul la muncă
Filmele lui Godard variază, de la provocatoare, la aproape de neînţeles.
S-a bucurat de succes comercial, dar filmele ulterioare au avut lansări limitate, în ciuda aprecierii din partea criticilor.
Godard a fost un mare cititor, pe lângă dragostea lui pentru cinema. De doar 70 de minute, "Goodbye to Language", de exemplu, este despre pictorul abstract Nicolas de Staël, scriitorul american William Faulkner şi matematicianul Laurent Schwartz. A fost influenţat de dramaturgul german Bertolt Brecht.
Brecht şi-a dorit ca publicul său să rămână implicat critic în munca sa şi, prin urmare, a folosit o serie de metode pentru a-i aminti că urmăreşte ceva artificial. Câteva dintre filmele lui Godard folosesc dispozitive brechtiene, cum ar fi "La Chinoise" din 1967.
S-a inclus în arta lui
În "Le Mépris" din 1963, Michel Piccoli joacă rolul unui dramaturg francez însărcinat cu reelaborarea unei adaptări cinematografice a lui "Ulysses".
Filmul explorează tensiunile dintre comercialism şi creativitate şi înfăţişează o căsnicie în dezintegrare, după modelul relaţiei lui Godard cu Anna Karina, vedetă în mai multe dintre filmele sale.
Putea fi dezagreabil
Godard avea reputaţia de a fi dificil atât personal, cât şi profesional.
Cele două căsătorii ale sale, mai întâi cu Anna Karina şi apoi cu Anne Wiazemsky, au fost furtunoase, lucru care s-a văzut şi în filmele sale.
S-a certat cu prietenul său, un alt mare regizor al Nouvelle Vague, François Truffaut.
În 1973, Godard i-a scris lui Truffaut atacându-i ultimul său film, "Noaptea americană". Truffaut i-a răspuns furios, acuzându-l pe Godard că s-a comportat "ca un mizerabil". Deloc surprinzător, Truffaut a refuzat să plătească pentru filmul lui Godard. Relaţia celor doi nu a fost reînnodată niciodată.
Dar colaborarea a fost şi o parte importantă a carierei sale.
Primele sale filme nu ar fi fost la fel fără Karina sau Wiazemsky, nici fără Jean-Paul Belmondo.
El a încheiat un parteneriat strâns cu gânditorul de stânga Jean-Pierre Gorin şi cu directorul de imagine Raoul Coutard, care a spus: "Poate fi o mizerie... dar el este un geniu".
Din anii 1970, cel mai important colaborator al său a fost partenera sa de viaţă, regizoarea elveţiană Anne-Marie Miéville.
A fost şi o inspiraţie
Mişcarea "Noul Val" în America a oferit filme precum "Bonnie & Clyde", "Chinatown" şi "Jaws".
Însăşi activitatea lui Godard - fie personală, experimentală, politică sau toate trei - a avut un impact masiv.
Regizorul american Quentin Tarantino şi-a numit compania de producţie "A Band Apart", o referire la filmul lui Godard din 1963 "Bande à part". Regizorul italian Bernardo Bertolucci i-a inclus un omagiu în filmul său "The Dreamers".
Influenţa lui Godard poate fi văzută în documentareloe şi filmele de ficţiune realizate de cineastul iranian Abbas Kiarostami sau în opera danezului Lars Von Trier.
Patru filme Godard au fost incluse în lista Sight and Sound drept cele mai bune 50 de filme din toate timpurile - "À Bout de Souffle", "Le Mépris", "Pierrot le Fou" şi "Histoire(s) du cinéma".
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...
