Alexandru Tudose, care a încheiat în urmă cu câteva zile o expediţie pe vârful Lobuche din Himalaya, ce are o înălţime de peste 6.100 de metri, povesteşte într-un interviu acordat News.ro despre această experienţă, despre serile petrecute la altitudine şi pregătirea pe care o necesită o astfel de călătorie. Plănuită de mai multă vreme, el a folosit această expediţie şi pentru a atrage atenţia asupra cauzei copiilor în dificultate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În vârstă de 37 de ani, Alexandru Tudose a făcut două expediţii peste hotare: anul trecut a fost pe Kilimajaro (Africa), în ianuarie, iar în martie a urcat pe muntele Lobuche (Himalaya).

Dacă expediţia în Kilimajaro a durat şapte zile, traseul pentru vârful Lobuche a fost finalizat în 14 zile.

Cu câteva kilograme de echipament în spate, ajutaţi de vremea bună de pe munte, Tudose şi ceilalţi şapte oameni din echipă au avut parte şi de dificultăţi.

Ordinea în grup contează foarte multe, a explicat el. Tudose a fost cap de coloană, iar cel care ocupă acest post impune şi ritmul.

Tudose va povesti experienţa, la Sala Palatului, în cadrul spectacolului caritabil Stars4Dreams care va avea loc pe 16 aprilie şi la care vor participa şi Inna, Irina Rimes şi Nicoleta Nucă.

Prezentăm integral interviul acordat de Alexandru Tudose pentru News.ro:

De ce ai ales cauza aceasta şi nu o alta?

Alexandru Tudose: Prima interacţiune cu cei de la Fundaţia Copii în Dificultate am avut-o în martie anul trecut, după ce m-am întors de pe Kilimajaro. Mi-au propus să alerg pentru ei la o cursă din ţară şi am zis că este rost de făcut şi mai multe. Ştiam că va urma Himalaya şi am zis să o organizăm pe asta mai bine.

Aveai deja în plan să mergi în Himalaya.

Alexandru Tudose: Da, de anul trecut am gândit expediţia asta şi cum ar fi să facem o campanie.

A fost anunţat că echipa va fi formată din opt oameni, cum v-aţi organizat până la urmă?

Alexandru Tudose: Grupul a fost aproximativ acelaşi de pe Kilimajaro. Acum au mai fost două persoane şi, da, opt români am fost. Pe liderul expediţiei îl cunosc deja de câţiva ani şi au fost oameni în care am avut încredere, pentru că aşa cred că se fac lucrurile. Totul a fost foarte bine gândit, de la itinerariu la cazări. Am avut un pachet pe care l-am achiziţionat. Am petrecut trei nopţi în Katmandu, în rest am fost pe traseu.

Fiecare om din echipă are un rol bine stabilit, îmi imaginez.

Alexandru Tudose: Mai mult sau mai puţin. Este genul de expediţie pentru care principalul lucru pe care trebuie să îl faci e să te pregăteşti bine mental înainte şi fizic, pentru că a fost destul de solicitantă. Pe traseu, în sine, nu am avut atât de multe chestii... Zona Himalaya este destul de dezvoltată în zona de turism, ca să zic aşa. Spre deosebire de Kilimanjaro, unde am dormit mai mult în corturi, aici am dormit în căsuţe. Şi atunci, toată partea de organizare a fost mai simplă pentru noi. Pe traseu, în schimb, eşti tu cu tine. Nu te cară nimeni în spate...

Asta, clar. Dar există o anumită ordine în grup?

Alexandru Tudose: Există, da. Ordinea contează foarte mult, mai ales pentru urcările pe vârf. Noi ne-am antrenat să mergem într-o anumită ordine, pentru că e important cine deschide drumul şi menţine ritmul. În restul zilelor, am parcus asta în formaţie, ca să ne obişnuim cu vârful şi cu disciplina de pe vârf. Eu am fost cap de coloană în fiecare dintre expediţii. Acolo, sus, contează fiecare pas, cât de determinat este cel care merge primul, cum impune cadenţa, ca prim om în coloană trebuie să ştii să ai grijă de toţi colegii din spate şi să menţii un ritm pe care să îl poată susţine întreg grupul.

Care a fost cea mai mare problemă pe care aţi întâmpinat-o pe traseu?

Alexandru Tudose: Noaptea de pe Lobuche a fost cea mai dificilă. Obiectivele noastre în expediţie au fost Everest Base Camp, care e undeva la 5.200 m, şi care a fost cel mai uşor, pentru că e un traseu de track şi atât. Atâta timp cât te obişnuieşti cu clima şi parcurgi distanţele nu ai mari emoţii. Un al doilea a fost vârful Kala Pattar, la vreo 5.640 m, care a presupus un urcuş de vreo patru ore, destul de abrupt, dar pe picioare, nu a fost nevoie de echipament adiţional, şi al treilea, şi cel mai important, a fost Lobuche. Pentru el, la 6.119 m, am urcat cu bocanci de altitudine, care au vreo 2 kilograme şi jumătate, şi cu tot echipamentul, vreo 5 - 6 kilograme. Am urcat noaptea, am plecat după ora 02.00. După primele trei ore, nu parcursesem mult. A şi nins în noaptea aia, înainte să plecăm. Am mai urcat două ore pe lumină până la baza ghetarului, şi ultimii 400 de metri, pe verticală, i-am urcat în coardă. La un moment dat, în coardă, pentru că ninsese de curând, nu ştiai cât de mare e zăpada. Ultimele ore de urcat în coardă au fost foarte dificile. Nu ne aşteptam să fie atât de intens. Acolo a fost diferenţa mare. Acolo s-a văzut diferenţa mare faţă de Kilimanjaro, pe care l-am simţit destuld e abrupt pentru anul trecut, dar, prin comparaţie, a fost mult mai prietenos. Plus presiunea atmosferică – de 481 de milibari, faţă de o mie şi ceva cât avem aici.

Cum i-aţi făcut faţă?

Alexandru Tudose: Trebuie să bei apă tot timpul, ca să nu te doară capul, să îţi dozezi efortul. Pas cu pas. În Africa, au un termen - „pole pole”, aici spuneau „kole kole”. Iar coborârea a fost în rapel până la baza gheţarului, apoi pe zăpadă. Am avut noroc de o vreme foarte bună. Cât am stat, două săptămâni, a fost foarte bine. La 25 de minute după ce am ajuns pe vârf, a venit un mare nor. O altă expediţie, care a venit după noi, a prins numai nori sus. Iar în anumite părţi a fost şi avalansă. Noi am fost norocoşi.

Cum te-ai antrenat, pregătit pentru expediţia asta?

Alexandru Tudose: Eu fac oricum mişcare de două-trei ori pe săptămână. Am făcut alergări, sală, ceva escaladă şi antrenament tehnic, de căţărare. A contat.

Cât aţi cărat fiecare pe munte?

Alexandru Tudose: Noi am făcut bagaje de 15 - 16 kilograme, iar în fiecare zi căram undeva la 5 - 6 kilograme. În ziua de vârf au fost vreo 8 - 9 kg. Ideea e că nu cari tu tot echipamentul, pentru că, altfel, localnicii nu prea mai au din ce trăi. Ei au doar sezonul martie-mai şi atunci se aprovizionează şi atunci au ocazia să muncească. Ăsta e stilul lor de viaţă. Mulţi lucrează în afara ţării, pentru că nu au ce să facă. Noi căram strictul necesar zilnic, de la rezerva de apă la haine.

Ce făceaţi serile acolo?

Alexandru Tudose: Nu aveam mare lucru de făcut. În primele seri mai jucam cărţi, după aia, odată cu altitudinea, energia se termina destul de repede. Pe la ora 21.30 dormeam. După ce în prima parte am mers şase ore pe zi, am ajuns în ultimele trei zile la şapte, opt, apoi nouă ore. Apoi a urmat noaptea vârfului, vreo opt ore. La 10.12 am atins eu Lobuche, apoi am coborât trei ore, am dormit vreo oră, după care am mai mers opt kilometri până la primul sat.

De ce aţi plecat noaptea?

Alexandru Tudose: Noi aveam tabără de corturi. Ultima tabără înainte de vârf era la 5.200 – 5.300 m şi era de corturi. Era bugetată doar noaptea respectivă. Ne-a convenit să mergem şi să dormim într-un alt loc. După ce am urcat şi coborât de pe Lobuche am mai făcut, în următoarele trei zile 45 de kilometri. Cu totul am avut aproximativ 170 de kilometri.

Care a fost primul gând pe care l-ai avut când ai ajuns sus, fiind şi primul din grup?

Alexandru Tănase: Un sentiment pe care cu greu poţi să îl descrii, de reuşită şi de bucurie că am ajuns. A fost mai interesant când eram la baza gheţarului şi când am văzut cât e de abrupt mi-am zis că o să fac două sute de opriri. După care, încet, încet, m-am obişnuit. Îmi dozam efortul şi făceam paşii cât puteam şi am mers din ce în ce mai bine. Sus, este o suprafaţă de vreo zece metri pătraţi. Erau doi porteri care ajunseseră primii şi care verificau coarda şi nu ştiau cum să mă ţină mai în interiorul suprafeţei, pentru că eram vesel şi făceam 4.000 de poze. A fost superb!

Sunt tot mai multe expediţii spre Himalaya, nu ar fi de interes şi în sprijin caritabil şi una în ţară sau în Europa?

Alexandru Tudose: Fiecare munte e frumos şi trebuie respectat. E drept că atunci când cauţi să îţi depăşeşti limitele, nu cu orice risc, vrei să plusezi. Mont Blanc, de exemplu, e OK ca dificultate, dar e departe de... Şi el are partea lui de gheţar, dar este unul pe care îl poţi parcurge pe picioare. Expediţia asta a fost pentru mine, campania este pentru copii. Mi-am zis că atâta timp cât reuşim să inspirăm nişte oameni să facă şi altceva decât ce le e comod e tot ce contează. Exemplele bune sunt cele care contează.

Ţi-ai stabilit următoarea ţintă?

Alexandru Tudose: Încă nu ştiu. Ar fi Aconcagua (Argentina), care are 6.962 m. Dar nu ştiu dacă la anul sau când. Vom vedea.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.