Regizorul turc Ali Vatansever vorbeşte, într-un interviu acordat News.ro, despre „Saf”, al doilea lungmetraj al său, despre prejudecăţi şi criza imigranţilor care divide lumea, în lipsa unui antidot, care poate fi comunicarea, despre societatea turcă şi nu numai, care încearcă să îşi explice problemele arătând spre un „inamic invizibil”. Din cauza discursului politic, spune el, suntem atraşi în ideea „noi versus ei”, iar asta „merge foarte bine în Turcia de mai bine de 15 ani”. Cineastul este de părere că poveştile ne aduc împreună, nu întâmplările reale, din acest motiv preferă să îmbine documentarul cu ficţiunea.
Ali Vatansever s-a născut la Istanbul, în 1981. După ce a studiat acolo Proiectare industrială şi Film şi televiziune, şi-a obţinut diploma de master în Producţie de film de la Institutul de Tehnologie Rochester din New York. În 2003, şi-a început cariera cinematografică regizând scurtmetraje. Regizează pentru Terminal Film, casă de producţie al cărei cofondator este. Lungmetrajul său de debut, „One Way or Another/ El Yazısı" (2012), a fost proiectat în cadrul mai multor festivaluri internaţionale şi distribuit în cinematografe din întreaga Turcie. Pe lângă cinematografie, Ali Vatansever predă cursuri de film la Universitatea Koç şi are o strânsă colaborare cu ONG-uri a căror activitate este dedicată democraţiei şi guvernării locale.
Trăieşte în Istanbul şi, inspirat de schimbările prin care trece oraşul şi ţara, a realizat povestea „Saf”.
Acţiunea se petrece în cartierul Fikirtepe. Transformarea urbană face una cu pământul comunităţile sărace, iar refugiaţii sirieni se adăpostesc în clădiri abandonate. Kamil şi soţia lui, Remziye, riscă să îşi piardă casa. Rămas de mult timp fără un loc de muncă, Kamil este nevoit să accepte, în secret, să lucreze pe un şantier. Pe lângă faptul că astfel îi ia locul de muncă unui refugiat sirian, angajatorul lui este compania care distruge zona în care locuieşte. Oprimarea şi anxietatea - atât în cartier, unde se teme să nu fie descoperit, cât şi la lucru, unde a acceptat salariul mic pe care îl primesc refugiaţii - îl schimbă treptat. Când Kamil dispare din senin, soţia lui trebuie să se confrunte cu consecinţele faptelor lui, care nu par să corespundă cu omul pe care îl cunoştea. Dar Remziye refuză să cedeze.
Filmul, cu Saadet Isil Aksoy (cunoscută din „Twice Born”, „A Beautiful Life”) şi Erol Afsin („Mustang”, „Homeland”) în rolurile principale, rulează de vineri în cinematografele româneşti. Este produs de Terminal Film (Turcia), 2Pilots Film Production (Germania) şi 4 Proof Film (România).
Din distribuţie mai fac parte Onur Buldu, Ummu Putgul, Kida Khodr Ramadan şi Mihaela Trofimov. Lungmetrajul este scris şi regizat de Ali Vatansever, imaginea este semnată de Tudor Vladimir Panduru („Bacalaureat”), montajul a fost realizat de Evren Lus, muzica a fost compusă de Erdem Helvacioglu, iar de sunet s-a ocupat Alexandru Dumitru („6,9 pe scara Richter”, „Povestea unui pierde-vară”). Producători sunt Selin Vatansever Tezcan şi Oya Ozden, iar coproducători, Harry Flöter, Jörg Siepmann şi Anamaria Antoci.
Lungmetrajul a avut premiera la Festivalul de Film de la Toronto 2018, secţiunea Discovery, iar anul acesta Vatansever a fost desemnat cel mai bun regizor la Festivalul Internaţional de la Ankara, unde Saadet Isil Aksoy a fost recompensată cu trofeul pentru cea mai bună actriţă. Regizorul a primit şi menţiunea „New Voices” acordată de juriul Festivalului Palm Springs.
Prezentăm integral interviul acordat News.ro de Ali Vatansever:
Viaţa în Istanbul
Filmul abordează mai multe probleme în acelaşi timp: locurile de muncă, transformarea urbană, criza refugiaţilor. Noi avem tendinţa de a categoriza totul. Când mergi în cartierele dezavantajate, realizezi că pentru oamenii de acolo nu există categorii. Este vorba despre supravieţuire. Am început să dezvolt acest film în urmă cu cinci ani, având în vedere doar transformarea urbană. Apoi m-am cufundat în cartier, am ascultat oamenii, am stat acolo. În plus, am fost martor la ce s-a întâmplat în Turcia din cauza crizei refugiaţilor. Am ajuns să dezvolt filmul în stil documentar şi a ieşit un amestec care este portretizarea societăţii noastre, a felului în care ne divizăm şi abordăm fiecare problemă arătând spre „inamic”, lucru care dezbină şi mai mult societatea.
Noi şi ei
Cred că acesta este felul în care lumea este acum. Din cauza discursului politic, suntem atraşi în ideea „noi versus ei”. Este mai uşor să găseşti un duşman, să găseşti o sursă externă pe care să dai vina, şi, de asemenea, să aduci oamenii împreună împotriva unui inamic invizibil. Asta merge foarte bine în Turcia de mai bine de 15 ani. Acum, ţara este împărţită în două. Este trist, de asemenea, să vezi că toate celelalte ţări urmează exemplul. Este o problemă generală acum. Vedeţi ce se întâmplă şi în Statele Unite, în Europa, în special în jurul acestei crize a refugiaţilor. În plus, economia nu o duce prea bine şi împinge oamenii să acţioneze mânaţi de sentimente, nu de raţiune. Când reuşeşti să impresionezi oamenii aşa, ei sunt mult mai vulnerabili şi tentaţi să găsească un inamic, să dea vina pe alţii. În felul acesta văd lucrurile în Turcia.
Nevoia de a da vina pe altcineva
Privind la istoria omenirii, veţi vedea că este o poveste foarte veche: ne apărăm tribul de duşmani. Acesta este un mod bun de a aduce oamenii mai aproape unii de alţii, dar în vremuri de prosperitate economică, când nu există probleme, oamenii pot trăi bine. Când lucrurile devin mai dure, când apar ameninţări la adresa comunităţilor, cel mai uşor este să spui povestea în aşa fel încât să externalizezi problemele. Aşa că oamenii nu văd cauzele reale. Acum există criză economică peste tot şi marea problemă este că avem nevoie de un antidot, un moment de pace.
În film, cei doi protagonişti îşi pun aceeaşi problemă: trebuie să alegi o tabără. „Saf”, în limba turcă, înseamnă să faci o alegere. Unul dintre personaje este doborât, pentru că nu reuşeşte asta. Dar în cazul personajului feminin, ea încearcă să găsească o cale de a rămâne la suprafaţă. Cred că, la final, când acceptă cele întâmplate, încearcă să fie prezentă, fără prejudecăţi. Nu ştiu dacă este un antidot, dar problema este că suntem atât de divizaţi... Nu ne mai atingem. Şi cred că, la final, toată călătoria mea cu „Saf” a fost să iau pulsul comunităţilor de care eram destul de separat. Ea face asta. Începe să discute cu oamenii şi cred că această comunicare, prezenţa ei, reprezintă un antidot, pentru că realizezi că nu există duşmani din exterior. Sunt doar oameni care încearcă să supravieţuiască.
Urbanism, transformare în timp real
Am filmat chiar în mijlocul unui şantier din Fikirtepe. Am folosit o casă adevărată. A fost o reală aventură. Am vrut să captăm totul. În fiecare zi schimbam câte puţin în film pentru a ne potrivit comunităţii. Ne-am gândit că va fi dificil să obţinem aprobare din partea companiei care construia, având în vedere subiectul filmului, dar am fost norocoşi, pentru că am primit finanţare din partea Guvernului – nu ştiu cum am reuşit – iar asta a ajutat. Când spui că eşti finanţat de Guvern, lucrurile merg mai uşor. Filmul este şi despre prejudecăţi. Şi eu aveam prejudecăţi. M-am gândit: cum vom primi aprobările pentru că oamenii ăştia sunt răi? Dar când mergi şi vorbeşti cu ei, îţi dai seama că au problemele lor, şi nu te văd ca pe un duşman. Am reuşit să stabilim o conexiune. Le-am spus că este un film critic, că suntem sinceri. Cred că felul în care am vorbit cu ei i-a impresionat, au rezonat şi ne-au permis. Construcţia a continuat, nu s-a oprit deloc, aşa că toate camioanele care trec sunt reale. Noi filmam într-un colţ.
Puterea poveştii
Nu m-am gândit că acest subiect ar putea fi spus printr-un documentar, pentru că eu cred în puterea poveştilor. Ascult multe întâmplări reale pe care le transform în ficţiune. Cred că povestea ne aduce împreună, nu întâmplările reale. În fiecare zi auzim şi avem de-a face cu fapte reale. De exemplu, legat de criza refugiaţilor, totul se reduce la cifre pentru noi acum. Dar toate aceste numere nu înseamnă nimic dacă nu spui poveşti care contează. Pentru mine, să abordez aceste poveşti sunt felul de a mă exprima.
Călătoria continuă
Următorul proiect al meu este o călătorie întreprinsă de un tată şi fiul lui. Este despre eutanasie. Tatăl caută să primească dreptul de a-şi ucide fiul. Este uşor inspirat din întâmplări reale. Lungmetrajul se află în fază incipientă. Pentru noi, un film este o călătorie de cel puţin patru ani, aşa că sper că în 2022 o să fie gata.
Producătorul, cap limpede
Când eşti atât de prins în poveste, la un moment dat, pierzi unele aspecte. Eşti orbit. Nu îţi dai seama cum vor reacţiona oamenii la el, cum îl vor vedea. Creativ, să lucrez cu producători străini a ajutat foarte mult. Este un proces de producţie creativ. Şi cât priveşte finanţarea, este o bună metodă, deoarece cu banii locali nu putem susţine filmele arthouse. Sunt norocos că am avut parteneri creativi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
