Actorul Emanuel Pârvu, al cărui debut regizoral în lungmetraj „Meda sau partea nu prea fericită a lucrurilor” a primit patru nominalizări la gala premiilor Gopo 2018, vorbeşte într-un interviu acordat News.ro despre producţiile româneşti care, de multe ori, nu sunt uşor de „îngurgitat” de public, necesitând atenţie şi lăsându-şi amprenta asupra privitorului, despre nevoia de schimbare în zona cinematografică autohtonă şi despre film ca unealtă socială.
Lungmetrajul „Meda sau partea nu prea fericită a lucrurilor” este nominalizat la categoriile „cel mai bun film”, „cel mai bun actor în rol principal” (Şerban Pavlu), „cea mai bună imagine” (Silviu Stavilă) şi „cel mai bun film de debut” ale premiilor Gopo, gală ce va avea loc marţi, la Teatrul Naţional din Bucureşti.
Filmul spune povestea lui Doru, un tăietor de lemne rămas văduv, care ştie că în această situaţie va trebui să o ducă înapoi la orfelinat pe Meda, fetiţa pe care a avut-o timp de opt ani în asistenţă. Ca să o păstreze acasă şi să poată depune el dosarul pentru asistenţă, Doru trebuie să facă rost de bani.
Din distribuţia peliculei fac parte Şerban Pavlu, Florin Zamfirescu, Adrian Titieni, Dan Aştilean, Radu Gabriel, Rodica Negrea, Ion Sapdaru, Mihai Dinvale, Vlad Corbeanu, Lucian Ghimişi, Costel Caşcaval, Radu Zetu, Alexandru Mavrodineanu şi Ana Radu.
Proiectul cinematografic „Meda sau partea nu prea fericită a lucrurilor” este 100% independent, produs de Miruna Berescu, prin FAMart Productions. Filmul este coprodus de Dan Chişu, prin DaKINO Productions, şi de Ceramus Film.
Emanuel Pârvu este nominalizat la gala de anul acesta a premiilor Gopo şi la categoria „cel mai bun actor în rol secundar”, pentru rolul din „Aniversarea”, regizat de Dan Chişu.
Născut pe 12 februarie 1979, la Bucureşti, absolvent al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică, la clasa profesorului Gelu Colceag, Emanuel Pârvu a regizat cinci scurtmetraje: „O familie…” (2009) - selectat la Festivalul de Film de la Sarajevo, „Pui, cartofi prăjiţi şi-o cola” (2012) - desemnat cel mai bun scurtmetraj ficţiune la Festivalul Internaţional de Film Independent Anonimul, „Retur” (2013), „Omnibusul Anonimul 10, 2” (2014) şi „Meda” (2015) - selectat la Festivalul Internaţional de Film de la Rotterdam în cadrul programului As Long as It Takes: Short. Primul său lungmetraj, „Meda sau partea nu prea fericită a lucrurilor”, a fost recompensat cu două premiila Festivalul de Film de la Sarajevo 2017, inclusiv pentru „cel mai bun regizor”.
Din postura de actor, el a colaborat pentru filmele „Amintiri din Epoca de Aur” (2009), de Cristian Mungiu, „Portretul luptătorului român la tinereţe” (2010), de Constantin Popescu, „Artă” (2014), de Adrian Sitaru, şi „Aniversarea” (2017), de Dan Chişu.
Prezentăm interviul acordat News.ro de Emanuel Pârvu:
Lungmetrajul tău a avut premiera la Sarajevo, anul trecut, unde a fost dublu premiat, inclusiv la categoria „cel mai bun regizor”. Cât de motivant este un astfel de premiu?
Emanuel Pârvu: Cred că pentru orice regizor este motivant un astfel de premiu. Iar o întâmplare de genul ăsta în cazul unui film de debut cred că are o importanţă foarte mare. Înseamnă oarecum că ceea ce ai făcut nu a trecut neobservat. Nu înseamnă că dacă nu era premiat nu aş fi continuat. Dar, în mod sigur, este mult mai uşor acum. Pe lângă asta, premiul în sine atrage după el şi nişte aşteptări mult mai mari de la al doilea film. Vom vedea ce va fi mai departe.
Te-ai apucat deja să lucrezi la un nou proiect? Pentru un scenarist, este necesară o perioadă de tranziţie? De cât timp? Sau ţine doar de inspiraţie?
Emanuel Pârvu: Da, am terminat de scris al doilea lungmetraj, la care am lucrat împreună cu Alexandru Popa. Perioada de tranziţie nu trebuie, în sine, să existe neapărat. Este mai mult o perioadă de curăţare, dacă pot să spun asa. Cel puţin eu am nevoie să-mi eliberez creierul de ceea ce a fost. Sau, mai bine spus, de a nu face o poveste nouă în ritmul celei pe care ai spus-o deja. Iar inspiraţia ţine pentru mine mai mult de subiectul ales.
Ce înseamnă pentru tine premiile Gopo? Şi ce înseamnă nominalizarea lungmetrajului tău de debut la patru categorii ale galei de anul acesta?
Emanuel Pârvu: Înseamnă, aşa cum am spus la început, că ceea ce ai făcut nu a trecut neobservat. Şi asta pune o cărămidă în plus la dorinţa de a continua. Prezenţa la Premiile Gopo este o onoare şi mulţumesc juriului pentru asta.
„Meda sau partea nu prea fericită a lucrurilor” este un film angajat social? De ce ai simţit nevoia să spui această poveste?
Emanuel Pârvu: În primul rând pentru că am simţit că povestea asta este cea mai potrivită sufletului meu. E o poveste care a crescut în nişte ani de zile, iar când a luat forma coerentă, când am simţit că s-a copt destul, m-am apucat de scris. Şi mai cred că sacrificiul părinţilor pentru copiii lor este un subiect atât de întortocheat încât merită dezbătut, mai ales în condiţia în care se află copiii în asistenţă maternală de la noi din ţară.
Campania socială, lansată odată cu intrarea lungmetrajului în cinematografe, a avut efectul scontat?
Emanuel Pârvu: Am primit feedback pozitiv de la oamenii care au văzut acest film. Cât despre efect, asta vom putea analiza după ce vedem cifrele oficiale din anul în curs. Speranţa noastră este că da, că am reuşit să mişcăm nişte suflete, să schimbăm nişte destine.
Privitor la filmul românesc, recompensat cu numeroase premii în străinătate, mai ales în ultimul deceniu, de ce nu „prinde” atât de bine şi în ţară? Şi, mai mult, de ce crezi că majoritatea românilor îl subapreciază?
Emanuel Pârvu: Probabil pentru că filmele româneşti premiate nu sunt chiar nişte filme uşor de îngurgitat. Nu sunt nişte filme la care să-ţi scoţi familia sâmbăta seara, să manânci popcorn şi să bei suc. Sunt filme cu subiecte grele, filme care necesită atenţie şi, mai ales, filme pe care să-ţi doreşti să le vezi şi la care să te gândeşti, care să lase ceva în tine. Iar consumul larg în oferta de mall nu cred că poate cadra cu filmele de arthouse.
În ultimii ani, au fost făcute presiuni din partea cineaştilor privind o lege a cinematografiei. Textul întocmit în 2016 nu a ajuns să fie promulgat. Totuşi, ce s-a reuşit până acum? Cum ar trebui făcută o reformă în cinematografie?
Emanuel Pârvu: Din câte ştiu, lucrurile şi părerile sunt împărţite. Ca în orice domeniu, există oameni care sunt de acord cu ceea ce este şi oameni care vor să schimbe ceea ce este. Personal, consider că sunt multe lucruri care ar putea fi îmbunătăţite. Legea cinematografiei nu constă numai în schimbarea regulamentului de concurs. Ea cuprinde şi subiectul lipsei cinematografelor şi subiectul Arhivei Naţionale de Film şi modalitatea de distribuţie a filmelor. Sunt multe chestiuni care merită dezbătute şi la fel cred că sunt multe lucruri care ar fi în beneficiul cinematografiei, nu neaparat în beneficiul unor cineaşti anume.
În România, la nivelul anului 2018, este filmul sau ar putea fi unealtă (şi) socială?
Emanuel Pârvu: Un film nu poate schimba lumea. Dar sigur te poate provoca să simţi alte lucruri, să poţi să vezi şi alte puncte de vedere la care nu te-ai gândit, poate aduce opinii şi poate mişca anumite pietre. În general, filmul este despre oameni. Despre sentimente. Iar oamenii compun societatea în care trăim. Dacă oamenii devin mai buni, mai educaţi, mai civilizaţi, mai empatici, mai sensibili, dacă porţile de comunicare cu ei devin mai deschise, filmul devine implicit o unealtă socială.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
