Cineastul Gaspar Noé vorbeşte într-un interviu acordat News.ro despre cel mai recent lungmetraj al său, „Climax”, similar în mai multe feluri cu „Irréversible”, după cum spune, despre obsesia pe care o are pentru filmele despre catastrofe şi pasiunea pentru dans şi despre planul de a realiza un „documentar puternic”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Climax” a beneficiat de trei proiecţii, toate sold out, la cea de-a noua ediţie a festivalului Les Films de Cannes à Bucarest, la prima dintre ele participând şi regizorul de origine argentiniană.

Al cincilea lungmetraj al cineastului spune povestea unui grup de dansatori care participă la o petrecere unde lucrurile scapă de sub control, aparent, din cauza unui drog pus în băutură.

Filmat timp de trei săptămâni într-o clădire dintr-o suburbie a Parisului, „Climax” a avut premiera anul acesta în secţiunea Quinzaine des Réalisateurs, paralelă Festivalului de Film de la Cannes, unde a fost recompensat cu marele premiu. Recent, a primit trofeul celei de-a 51-a ediţii a Festival Internacional de Cinema Fantàstic de Catalunya de la Sitges. 

Gaspar Noé, considerat unul dintre cei mai provocatori cineaşti, a fost acum pentru a doua oară prezent la festivalul de la Bucureşti, după ce în urmă cu trei ani şi-a prezentat aici „Love”.

Născut pe 27 decembrie 1963, la Buenos Airas, fiu al pictorului Luis Felipe Noé, Gaspar Noé - stabilit în Franţa - semnează peste 25 de filme de scurt şi lung metraj. A realizat şi videoclipuri, iar în lungmetraj a debutat cu „Seul contre tous", în 1998. Acesta a fost urmat de „Ireversibil/ Irréversible" (2002), „Enter the Void/ Soudain le vide" (2009), „Love" (2015) şi „Climax”.

Prezentăm integral interviul acordat News.ro de cineastul Gaspar Noé:

Ce s-a întâmplat în ultimii trei ani, de când aţi fost present la Les Films de Cannes? Ai prezentat atunci „Love”, acum, „Climax”. Cum se leagă cele două filme?

Gaspar Noé: Acesta din urmă este similar în mai multe feluri cu „Irréversible”, pentru că toată povestea are loc într-o noapte şi pentru că există multă improvizaţie în el. Dar şi pentru că filmul este făcut cu lungi master shots şi nici nu a fost planificat. Am fost norocos că producătorii mi-au dat bani să încep filmările fără a fi nevoit să depun scenariul pentru finanţări, la canale de televiziune etc. Întreg procesul de creaţie a fost foarte liber. În plus, a fost făcut foarte rapid, pentru că nu am avut atât de mulţi bani, iar uneori viteza, graba te fac mai înţelept, lucrezi mai mult cu creierul instinctiv decât cu cel raţional. Problema cu majoritatea filmelor este că scrii scenariul, apoi ai diverşi oameni în minte, încerci să găseşti actorii care se potrivesc oamenilor pe care îi ai în minte şi este un proces lung. În final, rezultatul poate părea nenatural, nerealistic.

Care a fost punctul de plecare pentru această poveste?

Gaspar Noé: Eram obsedat de filmele despre catastrofe. Când eram copil, adolescent, am urmărit de zece ori la rând un film numit „The Towering Inferno”. Mai mulţi oameni se află într-o clădire, un incendiu izbucneşte, iar ei se află pe clădire, vor arde toţi şi nu ştiu cum să scape. Mi-a plăcut filmul ăla. A mai fost unul, similar lui „Titanic”, numit „The Poseidon Adventure” - un vas se scufundă, unii se îneacă, alţii scapă. În general, în filmele americane, cei răi mor, iar cei buni supravieţuiesc. Aşadar, cu pasiunea pe care o am pentru filme despre catastrofe şi cea pentru dans, street dance în special, am făcut un film.

În acest caz, personajele nu sunt rele, nici bune.

Gaspar Noé: Sunt oameni. Cu toţii suntem fiinţe complexe. Totul depinde de momentul zilei, al vieţii, dacă ai consumat alcool sau droguri, identitatea se poate schimba foarte rapid.

Ce relaţie aveţi cu personajele?

Gaspar Noé: Este ca un portret de grup, vreau ca fiecare să aibă personalitatea lui, nu le judec. Încerc să obţin ce e mai bun în ei, ca oameni constructivi, dar şi distructivi. Uneori, oameni luptă pentru a construi un cuplu, iar în momentul în care lucrurile merg rău din cauza alcoolului, a vieţii sau mai ştiu eu, aceiaşi oameni care erau iubitori devin distructivi. Este o altă faţă a aceleiaşi persoane.

Prima parte a filmului este dominată de muzică şi dans. Cine a ales muzica şi cum aţi colaborat cu coregraful?

Gaspar Noé: Eu am ales muzica. Am avut două piese în minte pentru început, dar coregrafa a spus „cred că cea a lui Cerrone e mai bună”, aşa că am deschis cu asta. A avut două zile să lucreze cu dansatorii pe care i-am ales înainte ca ea să vină. Nu m-a ajutat la casting. I-am zis: „Ăsta sunt dansatorii, fă o coregrafie”. Majoritatea dintre aceşti copii nu au dansat niciodată sincronizat, dar Nina McNeely este un geniu. În prima luni de filmare au venit cinci noi dansatori, care nu repetaseră. Repetase două zile cu 15 dansatori, apoi în prima zi de filmare au venit alţi cinci. Nu ştiu cum a creat coregrafia, dar arată foarte bine.

Cum aţi ales dansatorii şi acrobaţii?

Gaspar Noé: Am fost la evenimente, iar odată ce am întâlnit dansatori, le-am cerut să îmi recomande alţii, şi am verificat diverse platforme. E ciudat că, astăzi, odată ce ai numele lor sau pseudonimul, poţi să îi găseşti imediat prin Facebook sau Instagram. Este contorsionistul pe care l-am descoperit într-un clip de pe YouTube de la televiziunea congoleză. El trăia acolo. Nu mi-a venit să cred ce făcea în show-ul ăla TV. L-am găsit prin Facebook şi l-am rugat să vină în Franţa. I-am spus că plătim biletul, că îl plătim să joace într-un film şi că rezolvăm cu viza. Pentru el a fost un vis, pentru că nu părăsise niciodată Africa.

Unde aţi filmat mai exact?

Gaspar Noé: Undeva într-o suburbie din sudul Parisului. Am închiriat mai multe camere dintr-un hotel aflat aproape de şcoala abandonată unde am filmat trei săptămâni. Toată lumea stătea acolo, în hotel.

Privitor la scenariu, au existat mai multe versiuni ale poveştii?

Gaspar Noé: L-am schimbat mult. Iniţial, am vrut să fac filmul în două master shots. A doua parte este un master shot, dar prima este alcătuită dintr-un master shot de 12 minute şi mai multe cadre scurte. Nu am scris niciun prolog, niciun epilog, înainte de prima zi de filmare. I-am întrebat pe toţi dansatorii ce vor să facă, ce vor să spună, le-am cerut idei, să fie nebuni, şi toţi au fost fericiţi şi s-au simţit în siguranţă. Le-am spus că nu le voi cere să facă sau să spună ceva ceva împotriva voinţei lor şi, da, s-au simţit în siguranţă. Când eşti respectuos, oamenii sunt respectuoşi cu tine, de asemenea, când eşti jucăuş. Când îi vedeţi dansând, puteţi simţi că sunt extrem de jucăuşi.

Din punct de vedere al stilului, cum definiţi „Climax”?

Gaspar Noé: Un film despre o catastrofă. Am fost inspirat de multe filme văzute. E un nou mix. Îmi place şi că acţiunea are loc în anii 1990, aşadar personajele nu comunică prin intermediul telefoanelor mobile. Dacă povestea ar fi avut loc astăzi, fiecare membru al echipei de dans ar fi sunat, dat mesaje. Prim-planul unui telefon nu este foarte ofertant cinematografic. Am fost norocos că arată ca un film din anii 1990, în care nu apar telefoane inteligente.

Mie mi-a părut aproape la fel de puternic ca „Irréversible”.

Gaspar Noé: Nu mă uit la filmele mele din trecut. Odată făcute, nu vrei să le revezi, pentru că vrei să le reeditezi. Eu nu le pot compara. Pentru că le-am făcut pe amândouă nu pot spune care e mai bun sau mai prost. Mi-a plăcut să fac „Irréversible”, mi-au plăcut reacţiile pe care le-am obţinut cu el, şi la fel şi în cazul acestuia. Oamenii spun că este mai soft, nu ştiu dacă pentru că este mai puţin violent sau pentru că nu există scene explicite de sex. Poate că ce face diferenţa este că toate personajele mele din filmele de dinainte erau foarte chinuite. Şi te ataşezi mai mult de personajele care nu sunt chinuite. Pentru că toţi avem părinţi, fraţi, colegi chinuiţi cu care nu vrem să avem de-a face.

Având în vedere titlul, cred că toată lumea se aştepta la scene de sex.

Gaspar Noé: Titlul, da, la fel ca „Love”. Este tulburător pentru că nu ştii dacă tinerii au fost drogaţi sau doar îşi imaginează. Poate că au fost drogaţi. Poate că alcoolul i-a înnebunit. Oricum, pentru că pentru „Enter the Void” am încercat deja să arăt stările alterate ale conştiinţei din perspectiva personajului principal nu am vrut să folosesc aceleaşi efecte vizuale în ăsta, aşa că punctul de vedere este extern. E mai mult ca o muscă ce urmăreşte personajele mereu. Aproape ca şi când ar fi un documentar.

Ca regizor, ce urmăriţi să creaţi?

Gaspar Noé: Nu simt că am făcut ceva nou în filmul ăsta, în afară, probabil, de a filma dansatori. Dansatorii fac diferenţa. Îmi doresc să fac un documentar puternic.

Aveţi un subiect deja?

Gaspar Noé: Mă gândesc. Am câteva idei, dar nu vreau să vorbesc despre ele, pentru că - dacă publicaţi - cineva poate va spune că e o idee bună, să o ia şi să facă acelaşi film.

Şi ca cinefil?

Gaspar Noé: Cel mai recent film care mi-a plăcut mult a fost „The House that Jack Built” al lui Lars Von Trier. Foarte cinic, foarte amuzant şi foarte creativ.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.