Cineastul Andrei Gruzsniczki vorbeşte într-un interviu acordat News.ro despre al treilea lungmetraj al lui, „Zavera”, care se adresează în mare măsură celor care au trăit evenimentele din ‘89, „suficient de maturi să ştie ce a fost înainte şi suficient de tineri cât să aibă energia şi interesul de a o lua de la capăt”, despre cât a influenţat finanţarea acest film, despre reprezentarea femeilor în cinematografia românească şi relaţia dintre regizor, scenarist şi personaje.
Lungmetrajul, cu Dorian Boguţă, Şerban Pavlu şi Ioana Flora în distribuţie, a avut premiera mondială, sâmbăta trecută, în competiţia internaţională a celei de-a 41-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Cairo, şi, de vineri, poate fi vizionat în cinematografele româneşti.
Drama „Zavera” îl are în centru pe Ştefan Caragioiu (Dorian Boguţă), inginer constructor în vârstă de 50 de ani. Existenţa lui intră într-un blocaj odată cu moartea celui mai bun prieten al său, arhitectul Nic Papahonţu (Şerban Pavlu), de care e legat prin tot ce a făcut până acum. Nic reprezintă tot ceea ce şi-ar fi dorit Ştefan de la viaţă: carismă, talent, dezinvoltură, o mare cultură şi o ştiinţă a oamenilor. El moare accidental, iar Ştefan este obligat să deschidă ochii asupra vieţii din jurul lui şi să ia decizii. Descoperă că toate adevărurile în care a crezut până acum se clatină serios, inclusiv prietenia lui cu Nic.
Din distribuţie mai fac parte Ioana Talaşman, Maria Talaşman, Medeea Marinescu, Ana Ioana Macaria, Liana Mărgineanu, Dan Tudor, Floriela Grapini, Viorel Iosif, Florentina Năstase, Coca Bloos, Ioan Isaiu, Ciprian-Valentin Lighean, Ilie Gâlea, Ioana Abur, Richard Bovnoczki, Irina Cornişteanu, Ioana Chiţu şi Silvia Năstase.
Absolvent al Universităţii de Teatru şi Film din Bucureşti în 1994, Andrei Gruzsniczki a devenit regizor secund al lui Lucian Pintilie şi a fost implicat în proiectele „Terminus Paradis” şi „Niki Ardelean, colonel în rezervă”.
Filmul lui de debut, „Cealaltă Irina”, a câştigat Marele Premiu şi Premiul FIPRESCI la CinePécs Moveast IFF 2008, a fost desemnat cel mai bun film românesc la Festivalul de Film Transilvania 2009 şi a primit Trofeul ANONIMUL în acelaşi an.
Al doilea lungmetraj al lui, „Quod Erat Demonstrandum (Q.E.D.)”, a primit Premiul Special al Juriului (Festivalul de la Roma 2013), The Golden Taiga Award (IDFF Spirit of Fire 2014) şi Prix de Syndicat Francais de la Critique de Cinema (Arras IFF 2014).
„Zavera” are la bază un scenariu dezvoltat în cadrul programului Script Development Workshop Sources 2 şi prezentat la Cinelink - work in progress (Sarajevo IFF, 2018), unde a obţinut premiul TRT.
Următorul proiect cinematografic scris şi regizat de Andrei Gruzsniczki este „Emil” (titlu de lucru), care se află în etapa de post-producţie (selectat la MIA, Rome IFF 2018 şi prezentat în cadrul Glocal in Progress - San Sebastián IFF, 2019).
Andrei Gruzsniczki a regizat „Zavera” după un scenariu pe care l-a scris împreună cu Mircea Stăiculescu, iar Lia Bugnar a fost consultat pentru scenariu. Imaginea este semnată de Tudor Vladimir Panduru, în timp ce Dana Bunescu s-a ocupat de montaj şi sound design. Muzica a fost compusă de Cristian Lolea, scenografia a fost realizată de Raluca Ioanovici, iar costumele, de Brânduşa Ioan. Machiajul şi coafura au fost realizate de Sandra Pătrăuceanu, respectiv Sorina Giurescu. Marius Obretin s-a ocupat de sunet. Producător este Alexandru Teodorescu.
Prezentăm interviul integral acordat News.ro de regizorul şi scenaristul Andrei Gruzsniczki:
Care a fost punctul de plecare pentru acest proiect?
Andrei Gruzsniczki: O discuţie despre încredere. Cât de mult te poţi încrede în cel de lângă tine. Ştim că omul e susceptibil la orice formă de propagandă. Adevărul? Fiecare şi-l face cum vrea. Cât de uşor poţi să convingi un om că adevărul în care a crezut ani de zile este altul? Asta se întâmplă cu Ştefan. Care va fi nevoit să-şi reclădească părerea despre sine şi viaţa sa.
Zavera un termen care defineşte starea actuală a lucrurilor. Ce aţi vrut să transmiteţi, în principal, prin această poveste?
Andrei Gruzsniczki: Zavera defineşte revolta interioară a personajului, tumultul său sufletesc. Şi despre stadiile descompunerii unui om care pierde totul pentru a se recompune într-o formulă nouă, bazată pe ceva ce l-a frământat mereu, trăinicia familiei. Termenul reflectă, în acelaşi timp, conflictul. Şi marele conflict este în personaj, între ceea ce vrea să fie şi ceea ce crede că trebuie să proiecteze în afara lui. Filmul se adresează în mare măsură celor care au trăit evenimentele din ‘89, suficient de maturi să ştie ce a fost înainte şi suficient de tineri cât să aibă energia şi puterea şi interesul de a o lua de la capăt. Este generaţia lui Nic şi a lui Ştefan.
Sunt 6 ani de la „QED”. Cât timp a durat realizarea acestui al treilea lungmetraj? A fost o chestiune de creaţie sau aţi întâmpinat obstacole, să le spunem, de ordin administrativ?
Andrei Gruzsniczki: Este unul dintre cele mai lungi proiecte din perspectiva timpului efectiv alocat. Dar această durată vine mai degrabă din povestea aceea eternă a finanţării. Început în 2014, a trecut prin faza unui workshop Sources 2 desfăşurat în Norvegia, a continuat cu trei ani de căutări febrile de surse alternative de finanţare (în special coproducţii). Ceea ce a făcut ca filmul să intre în producţie în 2018. Până la urmă, din raţiuni economice, am ajustat scenariul, iar povestea s-a mutat de pe cele opt personaje iniţiale spre drama unuia singur, părăsit de prietenul lui – un Ghilgameş părăsit de Enkidu.
Distribuţia a fost aleasă prin casting sau aţi avut în minte anumiţi actori atunci când aţi scris povestea?
Andrei Gruzsniczki: Cum spuneam, cele 8 personaje au devenit unul. La cele opt m-am gândit în timp ce scriam, iar la un moment dat am făcut nişte lecturi pe un text iniţial cu aceasta distribuţie.
Ulterior, rescriind scenariul în formula prezentă acum pe ecran, am păstrat practic din acea distribuţie ideală o parte dintre actori. Deci, cumva, distribuţia a fost făcută în timp ce lucram la script.
În prezent, realizatori români de film, în majoritate, regizează doar pe baza propriilor scenarii. De ce credeţi că se întâmplă asta? Dumneavoastră cum lucraţi în colaborare?
Andrei Gruzsniczki: Procesul de scriere a unui scenariu este un proces personal. Nu am de unde să ştiu cum funcţionează ceilalţi. Pentru mine, cel care scrie se pune în mare măsură în pielea personajelor. Am început cu primul film acest gen de lucru, în echipă, şi a funcţionat. Aşa că am continuat şi în al treilea film sistemul. Pe de altă parte, atât „Q.E.D.”, cât şi următorul meu proiect, cu titlul de lucru „Emil”, sunt realizate pe baza scenariilor mele proprii. Probabil depinde mult şi de proiect.
Care este starea de spirit pe care o aveţi atunci când scrieţi?
Andrei Gruzsniczki: Dacă îmi construiesc o anumită stare de spirit ca să scriu un proiect? Posibil. Dacă se întâmplă să lucrezi în paralel la două proiecte diferite, poate să ia ceva timp până te muţi mental dintr-un proiect în altul, dar nu ştiu să spun ce „culoare“ are starea fiecărui proiect.
Cât din personal aduceţi în text, în film?
Andrei Gruzsniczki: Când scrii aduci destul de mult din ceea ce ştii, ceea ce ai văzut şi ceea ce eşti în personaje, întâmplări, replici. E normal. Scrii despre ceea ce ştii, ai văzut, ai atins, ai cunoscut. Indiferent că vorbim despre o cunoaştere la prima mână, sau doar o interpretare a realităţii, scenariul cartografiază stările sufleteşti ale autorului.
Ce relaţie aveţi cu personajele?
Andrei Gruzsniczki: Dacă nu îţi aperi toate personajele, nu poate ieşi un scenariu credibil, din punctul meu de vedere. Toate trebuie să aibă o şansă, să înţelegi ce şi de ce îl mână în luptă chiar şi pe cel mai „rău”. Trebuie să-i vezi latura umană. Domnu’ Bebe în „4,3,2” este exemplar din acest punct de vedere. Are şi el o mamă, nu? Adică un punct sensibil, un moment de umanitate. Pe de altă parte, sigur că te ataşezi de personajul principal. Dar dacă nu reuşeşti să te şi distanţezi în egală măsură de el, există riscul să devină cumva unidimensional.
Care sunt reperele în crearea unui personaj feminin? Ce vă inspiră? Dar în acest caz, pentru Roxana?
Andrei Gruzsniczki: De ce ar trebui să difere reperele pentru crearea unui personaj feminin faţă de cele pentru un personaj masculin? În ambele cazuri mecanismul este acelaşi - ceea ce ştii despre oameni, ceea ce ştii despre problemele lor, şi în ambele cazuri modul în care oamenii se joacă sau nu cu minţile celorlalţi. Pentru că, desigur, în „Zavera” este vorba despre asta - cum ne jucăm cu ceilalţi: prin omisiuni de adevăr, prin adevăruri ciuntite, prin eschive. În context, Roxana trebuia să fie un personaj puternic, ca să poată duce în spate toată şarada: după moartea suspectă a prietenului său, Ştefan se confruntă cu o criză existenţială, sub presiunea preluării afacerii lui Nic, şi descoperă treptat minciunile şi micile compromisuri din trecutul său.
Consideraţi că astăzi, în general, femeile sunt slab reprezentate în cinematografie? Există acea discriminare de gen?
Andrei Gruzsniczki: Dacă vorbim strict despre cinematografia romană şi despre femeia ca protagonist, vedem că sunt regizori care pun accent pe personaje masculine, dar în egală măsură sunt şi cei care dezvoltă poveşti în jurul personajelor feminine. Dacă e să dau exemple de filme produse după 2000, lista poate cuprinde: „Maria” (Călin Peter Netzer, 2003), „Italiencele” (Nap Toader, 2004), „Ryna” (Ruxandra Zenide, 2005), „Legături bolnăvicioase” (Tudor Giurgiu, 2006), „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” (Cristian Mungiu, 2007), „După dealuri” (Cristian Mungiu, 2012), „Îngerul necesar” (Gheorghe Preda, 2007), „Periferic” (Bogdan George Apetri, 2010), „Burta balenei” (Ana Lungu, Ana Szel, 2010), „Autoportretul unei fete cuminţi” (Ana Lungu, 2015).
Astăzi lista poate continua cu mai noile filme ale Anei Lungu, Bogdan Theodor Olteanu şi, aş adăuga-o aici, pe Adina Pintilie care explorează intimitatea în cheie personală. Una peste alta, nu cred că femeile sunt slab reprezentate în film. În „Q.E.D.”, unul din cele trei straturi ale poveştii se axează pe drama Elenei, personajul feminin. Iar în varianta iniţială de „Zavera”, cele opt personaje erau distribuite egal din punct de vedere al identităţii sexuale. Dacă vorbim din perspectiva clasică, bărbat - femeie.
Chiar dacă există ani în care personajele feminine par să dispară, trebuie să ţinem cont şi de structura sistemului de producţie autohton, să nu uităm că au fost ani în care CNC n-a ţinut niciun concurs, deşi prin legea sa de funcţionare e obligat să ţină două concursuri anual. Aşa că proiecte din acest areal care poate urmau să se realizeze au fost amânate din motive de ordin financiar.
După finalizarea scrisului, cât se schimbă din poveste în momentul în care începe producţia?
Andrei Gruzsniczki: Rolul de regizor este destul de mic în timpul dezvoltării proiectului, mai puţin în cazuri în care te gândeşti deja la un actor pentru un rol şi atunci scrii în funcţie de el. Dar structura poveştii sau structura secvenţelor în sine, nu ţin de „regie”. În clipa în care se intră în producţie, se schimbă lucrurile. Apar actorii, care vor aduce aportul lor în personaj şi în replicile personajului. Apar locaţii de filmare a căror geografie poate să transforme construcţia deja scrisă a unei secvenţe. Să nu uităm că după filmare vine montajul, care are un aport important în forma finală a proiectului cinematografic.
Lucraţi în prezent la „Emil”. Ne puteţi spune mai multe despre poveste şi distribuţie? Când preconizaţi că va fi văzut pe ecrane?
Andrei Gruzsniczki: Despre poveste voi spune logline-ul pe care l-am folosit de-a lungul acestui an în aplicaţiile de finanţare: Prietenia dintre doi octogenari este pusă la încercare în clipa în care soţia unuia dintre ei se mută în casa celuilalt, la 40 de zile după funeraliile ei.
Filmul va ajunge probabil pe ecrane la finalul anului 2020. Distribuţia se bazează pe adevăratul tur de forţă realizat de Mircea Andreescu şi de Valer Dellakeza.
Din punct de vedere al distribuţiei este un proiect particular. Fiind realizat în provincie, pentru că povestea are accente rurale, am decis să aleg actori din zona filmărilor. Astfel încât castingul s-a realizat înainte de filmare, în proximitatea locaţiilor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
