Actriţa Ana Ularu, care va putea fi văzută din iunie pe marile ecrane în „Charleston”, vorbeşte într-un interviu acordat News.ro despre proiectul lui Andrei Creţulescu, despre reinventare, calităţile de care are nevoie un actor şi insomniile date de rolurile pe care le interpretează.
Cât priveşte teatrul, Ularu joacă acum în opt spectacole montate pe scene bucureştene. Pe marile ecrane, va fi prezentă din nou din 8 iunie, când are premiera „Charleston”, în care protagonist este Şerban Pavlu, secondat de Radu Iacoban.
„Charleston”, debutul în lungmetraj al lui Andrei Creţulescu care a avut premiera mondială în competiţia oficială a Festivalului de Film de la Locarno 2017, este povestea dulce-amară a unui triunghi amoros absurd, „format” din doi bărbaţi şi femeia pe care au pierdut-o amândoi, un love story neconvenţional cu parfum retro, un cocktail pop condimentat cu umor negru, emoţie şi cu o coloană sonoră eclectică.
După câteva săptămâni de la moartea soţiei sale, Ioana, şi în seara în care împlineşte 42 de ani, Alexandru (Pavlu) are parte de un „cadou” cel puţin bizar: vizita mai tânărului Sebastian (Iacoban), care pretinde că a fost iubitul Ioanei în ultimele cinci luni.
Născută pe 26 iunie 1985, în Bucureşti, Ana Ularu şi-a început cariera de actriţă înainte să împlinească vârsta de 10 ani. A jucat peste 40 de roluri în filme artistice şi de televiziune, în ţară şi străinătate. A jucat alături de Tom Hanks („Inferno”), Bradley Cooper şi Jennifer Lawrence („Serena”), iar anul acesta va putea fi văzută în filmul „Siberia”, alături de Keanu Reeves.
Desemnată în 2012 una dintre tinerele speranţe ale cinematografiei la Berlinală, Ularu a mai fost recompensată - între altele - cu un premiu Gopo pentru rolul din „Periferic” (2010, r. Bogdan George Apetri), care i-a adus şi un premiu al criticii la Locarno şi o menţiune specială la Festivalul Internaţional de Film de la Varşovia.
Prezentăm integral interviul acordat News.ro de actriţa Ana Ularu:
După roluri în filme precum „Periferic”, „Inferno” şi „Emerald City”, cum l-ai cataloga pe cei din „Charleston”?
Ana Ularu: Ca pe o apariţie inedită şi plăcută pentru mine. E o onoare să lucrez alături de prietenii mei dragi pe care îi mai şi consider teribil de talentaţi. Şi am vrut să-i fiu porte-bonheur lui Andrei la debutul în lungmetraj… decizie justificată cumva de o sumă de reuşite avute cu regizori la debut, îmi place să cred că am mâna bună. Nu îmi asum nici un merit vizavi de acest proiect, dar îl susţin fervent. E o cinematografie nouă şi, în acelaşi timp, reverenţa marilor maeştri, are umor şi poezie.
Cât de important este pentru privitor să o asocieze pe Ioana cu o figură?
Ana Ularu: Mi se pare esenţial ca misterul care o înconjoară să aibă cel puţin trăsături şi un trup. Un mers, o aură. Noi, spectatorii de sorginte umană, tindem să fim mult mai empatici când vedem o fiinţă umană individualizată. O teorie susţinea asta şi despre fotografie sau pictură cu subiect uman. Ceva din inefabilul unei fiinţe e prins şi transmis astfel. Şi pentru cei doi protagonişti simt că era important să fie legată ideea de suferinţă, furie, tandreţe, dor de un chip.
Cum ţi-o imaginezi pe Ioana? Ce fel de sentimente crezi că nutrea pentru Sebastian şi ce anume ar fi putut-o îndepărta de Alexandru?
Ana Ularu: Sensibilitatea lui Sebastian a adus-o lângă el. Vulnerabilitatea şi tandreţea lui. Femeile nu vor mai niciodată „băieţi răi”, de fapt. Poate simplitatea lui umană - nu culturală sau intelectuală - care se traduce în deschidere şi în lipsa de cinism. E ceva tare seducător în lipsa de cinism în acest secol. Iar faţă de Alexandru poate că doar trecerea timpului şi rutina au fost factori de îndepărtare. Nici unul dintre ei nu e antagonistul unui erou perfect. Sunt umani şi minunaţi. Şi personaje excelent create de actori.
Cum ţi s-a părut filmul? Care sunt, după tine, punctele cheie?
Ana Ularu: Iubesc acest film pentru tot ce reprezintă, de la performanţe actoriceşti care vin şi din regie excelentă, nu doar din talentul celor doi - şi e mult talent acolo - la ritm la estetică la soundtrack. Şi mereu zic. Umor şi poezie. Şi faptul că în sine filmul nu e rece, clinic şi cinic. E un film cu suflet, pe lângă minte şi energie.
Anul acesta, te vom vedea în „Siberia”, alături de Keanu Reeves. Legat de producţiile străine, care e cel mai important lucru pe care şi din care înveţi?
Ana Ularu: Înveţi mereu să te reinventezi, să te documentezi, să cauţi, să furi meserie, să te menţii viu şi versatil şi să nu te iei prea în serios. Cunoscând mereu oameni şi metode noi scapi de pietrificări interioare şi mecanicizări, mai ales dacă eşti mânat de curiozitate şi imaginaţie.
De ce anume este nevoie pentru a fi actor?
Ana Ularu: De un trup sănătos, puternic şi capabil. De şarm. De inteligenţă. De cultură. Nu cred în actorul necitit şi plin de bancuri. De curiozitate, generozitate, imaginaţie. Anduranţă. Forţă. Umor. Şi, of Doamne... noroc.
Cât de uşor faci trecerea de la teatru la film?
Ana Ularu: Aş zice foarte, pentru că încerc să mă menţin egal de antrenată în amândouă. Şi ele izvorăsc din aceeaşi percepţie asupra lumii şi vieţii. Sunt mijloace pe care le adaptezi la fineţuri şi mi se pare esenţial să îţi înveţi şi tehnic ambele medii cât poţi. Când filmam la 17 ani întrebam mereu de ce se foloseşte un anume obiectiv, ce înseamnă, citeam cărţi de montaj, încercam să găsesc logici de scenariu.
Cum există multe cazuri de actori şi actriţe care fac acest pas, tu te-ai gândit să te apuci de regie?
Ana Ularu: Dintotdeauna, şi am şi făcut-o recent cu trei clipuri ale trupei Greetings Sugar – „Into Overdrive”, „Harmonics” şi „The Teacher”.
Din punctul de vedere al unei actriţe, cum ai defini un regizor bun?
Ana Ularu: Îl pot defini şi din punctul de vedere al unui actor (râde). Un regizor bun foloseşte verbul bun pentru a trezi ceva în actor. E o călăuză, e mâna de pe arcuşul unei viori. Un regizor bun e generos şi cu o imaginaţie de zece ori mai puternică decât a oricui de pe platou, cu umor şi răbdare. Un regizor bun ştie formulele subtile de a deschide sufletul şi mintea unui actor.
Ţi-a fost teamă să colaborezi cu vreunul dintre cineaştii cu care ai lucrat?
Ana Ularu: Teamă nu. Am fost mereu entuziastă şi deschisă. Faptul că am avut mici dezamăgiri nu mă opreşte din a căuta mai departe şi din a mă entuziasma.
Te-a speriat vreun rol?
Ana Ularu: Mă sperie toate la început şi îmi dau insomnii şi mă obsedează şi mă pierd în ele. Dar nu e o teamă paralizantă, ci o responsabilizare care îşi conţine şi antidotul.
La ce proiect lucrezi în prezent?
Ana Ularu: Abia aştept să fiu surprinsă de următoarele. Iar în prezent mă puteţi vedea în opt spectacole - la Teatrul Act, Bulandra, Comedie, Godot şi Metropolis. Vă aştept la teatru, iar din 8 iunie în cinema.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
