În memoria lui Karl Lagerfeld nu va fi organizată nicio ceremonie, potrivit dorinţelor creatorului de modă care a murit marţi, la vârsta de 85 de ani, a anunţat, miercuri, un purtător de cuvânt al mărcii Lagerfeld pentru AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

De altfel, "Kaiser-ul", care afirma cu umor că preferă "mai degrabă să moară" decât să fie îngropat, a menţionat de mai multe ori că vrea să fie incinerat. 

"Dorinţele sale vor fi respectate", a spus aceeaşi sursă. Aşa cum şi-a dorit, cenuşa lui va fi aşezată lângă cea a mamei sale şi lângă o parte din cea a lui Jacques de Bascher, care a fost marea lui dragoste până când a murit de SIDA în 1989. Cealaltă jumătate din cenuşă a acestuia din urmă a fost înapoiată familiei lui Bascher, într-o urnă realizată special. 

"Am cerut celor care mă incinerează să îmi amestece cenuşa cu cea a mamei şi cu cea a lui Choupette (pisica sa), dacă ea moare înaintea mea", spunea designerul în aprilie 2018. 

Ultimul mare gigant al modei haute-couture, care a fost timp de 35 de ani creierul casei Chanel, şi-a justificat refuzul de a fi înmormântat: "Mi se pare oribil. Vreau să dispar precum animalele din pădurea virgină. Este oribil să-i împovărezi pe oameni cu rămăşiţele tale". 

Lagerfeld nu îşi dorea nici funeralii publice, afirmând că "după povestea sumbră a familiei Hallyday, funeraliile de la biserica La Madeleine au aerul unei farse", referindu-se la grandiosul omagiu popular adus lui Johnny Hallyday pe 9 decembrie 2017. 

Cu toate că Lagerfeld detesta omagiile, celebrităţi din toată lumea i-au adus omagii de marţi. Lumea modei s-ar părea că nu vrea să-i respecte ultimele dorinţe ale sale, în timpul următoarei Săptămâni a Modei de la Paris, care va începe pe 25 februarie şi se va termina pe 5 martie. Chanel va încheia evenimentul cu prezentarea colecţiei prêt-à-porter toamnă-iarnă 2019-2020. O prezentare, pregătită de Lagerfeld cu Virginie Viard, braţul său drept, care-i va succeda celebrului mentor. 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.