Iggy Pop, Johnny Rotten şi Marky Ramone se numără între figurile emblematice ale punkului ce sunt incluse în serialul documentar dedicat de Epix mişcării artistice.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Produs de John Varvatos şi regizat de Jessie James Miller, în parteneriat cu Network Entertainment, proiectul se concentrează pe muzica, arta şi moda care au definit mişcarea punk.

Serialul cuprinde interviuri originale cu pionierii americani ai genului şi cu cele mai importante trupe britanice, fotografii şi înregistrări video de arhivă, precum şi o coloană sonoră ce include hit-uri, dar şi piese care nu au avut succes.

„Abilitatea punkului de a transcende generaţii prin cultură, muzică şi stil este o poveste ce trebuie spusă”, a transmis Varvatos într-un comunicat citat de The Hollywood Reporter.

Alături de Iggy Pop, Johnny Rotten (Sex Pistols), Marky Ramone (Ramones), în serial apar, între alţii, Debbie Harry şi Chris Stein (Blondie) şi Duff McKagan (Guns N’ Roses).

Iggy Pop este şi producător executiv al „Punk”.

Serialul documentar va fi lansat pe 11 martie.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.