Actorii Helena Bonham Carter, Millie Bobby Brown şi Henry Cavill îşi vor relua rolurile într-un nou film de aventuri „Enola Holmes”, producţie Legendary şi Netflix.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Bonham Carter joacă rolul Eudoria Holmes, mama fraţilor detectivi, în filmul bazat pe romanele scrise de Nancy Springer. 

Helena Bonham Carter (Foto: Netflix)
Helena Bonham Carter (Foto: Netflix)

Primul film, regizat de Harry Bradbeer, a fost lansat de Netflix în septembrie 2020. În centru se află Enola Holmes (Brown), sora rebelă a lui Sherlock (Cavill), care deseori îşi depăşeşte fratele în descifrarea misterului dispariţiei mamei lor.

Filmul a fost un succes pentru Netflix, serviciul de streaming raportând că a fost vizionat de pe 76 de milioane de conturi în primele 28 de zile de la lansare.

Din distribuţie au făcut parte David Thewlis, Susan Wokoma, Adeel Akhtar, Sharon Duncan-Brewster, Hannah Dodd, Abbie Hern, Gabriel Tierney şi Serrana Su-Ling Bliss.

Regizorul Harry Bradbeer („Fleabag”, „Killing Eve”) şi scenaristul Jack Thorne („Harry Potter and the Cursed Child”, „The Aeronauts”) îşi reiau colaborarea pentru această continuare.

Producţia va fi desfăşurată în Londra. Filmul este produs de Legendary în parteneriat cu Netflix, după ce serviciul de streaming a achiziţionat drepturile globale, inclusiv în ceea ce priveşte China, pentru primul lungmetraj.

„Enola Holmes 2” e produs de Mary Parent, Alex Garcia şi Ali Mendes de la Legendary. Millie Bobby Brown şi Paige Brown sunt producători prin compania lor, PCMA Productions.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.