Actriţa Gillian Anderson, cunoscută din „The X-Files” şi „The Crown”, va interpreta rolul primei doamne Eleanor Roosevelt în serialul „The First Lady” pregătit de Showtime.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Show-ul regizat de Susanne Bier, care este şi producător executiv, este descris drept o reformulare a conducerii americane, din perspectiva femeilor de la Casa Albă.

Anderson se alătură astfel actriţelor Viola Davis şi Michelle Pfeiffer, care vor juca rolurile Michelle Obama, respectiv Betty Ford.

Roosevelt a fost prima doamnă a SUA între anii 1933 şi 1945, cea mai longevivă din istoria Statelor Unite. A fost diplomat şi activist, controversată pentru francheţea sa, mai ales legat de drepturile civile. A fost prima soţie a unui preşedinte care a susţinut, în mod regulat, conferinţe de presă, a scris zilnic editoriale şi a susţinut săptămânal un show radio. Ea a îndemnat SUA să se alăture Naţiunilor Unite şi a devenit primul delegat.

Cel mai recent, Gillian Anderson a interpretat rolul prim-ministrului Margaret Thatcher în serialul „The Crown”, care i-a adus o nominalizare la Globurile de Aur. Ea a jucat şi în serialul de comedie „Sex Education”.

În serialul „The First Lady” vor juca şi Aaron Eckhart, ca preşedintele Gerald Ford, Judy Greer, confidentă a lui Betty Ford, Jayme Lawson (tânăra Michelle Obama), Kristine Forseth (tânăra Betty Ford) şi Rhys Wakefield (Dick Cheney).

„The First Lady” este scris de Aaron Cooley, care va fi producător executiv alături de Viola Davis cu Julius Tennon şi Andrew Wang de la JuVee Productions. Cathy Schulman de la Welle Entertainment va fi producător executiv împreună cu Jeff Gaspin prin Gaspin Media, şi Brad Kaplan de la LINK Entertainment.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.