George Michael a fost primul star pop care a susţinut concerte în China comunistă, potrivit cotidianului francez Le Monde, care a publicat luni un articol amplu, ce descrie felul în care artistul britanic a reuşit acest lucru, ce părea imposibil de realizat în anii 1980.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În 1985, grupul Wham! se afla la apogeul carierei şi faimei sale. Managerul trupei a negociat venirea grupului în China, într-o operaţiune de promovare comercială şi diplomatică. Şocul cultural era uriaş, la fel ca influenţa muzicală pe care a avut-o trupa britanică în anii care au urmat după acea vizită istorică.

Muzica pop occidentală nu exista în China comunistă din anul 1985. Tinerii care s-au născut la sfârşitul Revoluţiei culturale puteau doar să îşi imagineze ceea ce exista din punct de vedere muzical dincolo de frontierele ţării, dacă ascultau posturi radio pirat din Hong Kong sau dacă îşi cumpărau casete în secret. Unii auziseră vorbindu-se despre un turneu susţinut de Jean-Michel Jarre în 1981, dar nu puteau să îşi imagineze splendoarea muzicii pop din concertele pe care grupul Wham! le susţinea în anii 1980.

Managerul grupului, Simon Napier-Bell, este omul care a reuşit să ducă turneul acestei trupe - unul dintre cele mai importante grupuri pop din epocă - în China. A avut însă nevoie de mai mulţi ani de persuasiune şi de o ofertă bine calibrată pentru a-i convinge pe liderii comunişti că era interesant, din punct de vedere economic şi mediatic, să îi aducă în China pe cei doi tineri muzicieni englezi, care cântau despre iubire şi libertate, folosind sintetizatoare.

”Au fost doi ani de dineuri. Am hrănit tot guvernul chinez, 143 de persoane, de câte trei ori pe fiecare”, spunea managerul Simon Napier-Bell, într-o carte intitulată ”Cum am vândut Wham! în China”.

O OPERAŢIUNE COMPLEXĂ

Nu era vorba doar de două simple concerte. A fost vorba de o operaţiune complexă, ce a inclus doze variabile de business, diplomaţie, geopolitică şi paparazzi. George Michael, pe atunci în vârstă de 21 de ani, şi Andrew Ridgeley, în vârstă de 22 de ani, strălucitori în hainele lor colorate şi cu coafuri rebele, s-a plimbat pe Marele Zid Chinezesc, au fost invitaţi la banchete oficiale, iar zeci de camere de filmat şi aparate de fotografiat le înregistrau cele mai mici gesturi. Puterea comunistă s-a folosit de acel ”spectacol” mediatic pentru a putea să pretindă că ţara s-a deschis în faţa lumii şi sperau că investitorii vor veni cât de curând. 

Echipa din spatele grupului Wham! putea să se folosească de acel spectacol public pentru a ajuta trupa să devină un grup cu o amploare mondială, devenind prima formaţie din Occident care urma să vândă casete, în mod legal, în China. Acel şoc cultural reprezenta o situaţie în care ambele tabere aveau de câştigat.

Cu ocazia unuia dintre numeroasele dineuri, Simon Napier-Bell s-a chinuit îngrozitor de mult pentru a-i convinge pe chinezi că cei doi tineri din grupul Wham!, prezentaţi ca eroi ai copiilor din clasa de mijloc, erau perfecţi pentru acea primă deschidere culturală a Chinei. Erau mult mai potriviţi decât ”periculoşii” rockeri de la The Rolling Stones sau decât mult prea strălucitorul Freedie Mercury din trupa Queen.

NIMENI NU MAI VĂZUSE VREODATĂ AŞA CEVA

Cele două concerte ale grupului Wham! au avut loc în aprilie 1985. Primul s-a ţinut în faţa unui număr de 15.000 de spectatori, la Gimnaziul Poporului din Beijing. Publicul era majoritar tânăr, în rândul căruia se aflau, desigur, şi multe cadre de partid, dar şi numeroase echipe ale televiziunilor din lumea întreagă. Preţul biletelor şi accesul pe bază de prietenie au făcut ca aproape toată lumea să fie invitată, îşi aminteşte Li Shinzhong, pe atunci un adolescent dezamăgit de epoca în care trăia. 

”Nu puteam să cer părinţilor mei să îmi dea 5 yuani (0,8 dolari) pentru a merge să-i văd. Părinţii mei nu ar fi acceptat niciodată asta”, a dezvăluit el.

Atmosfera era calmă, iar spectatorii erau încadraţi de militari înarmaţi. ”Concertul aproape că a fost interzis, nu era un show bun”, îşi amintesc jurnaliştii de la BBC. Decalajul era prea mare între starurile pop occidentale şi publicul lor chinez, entuziast dar puţin cam ignorant. O telegramă de la Ambasada britanică din China, dezvăluită în 2005, a rezumat foarte bine acea prăpastie culturală ce părea insurmontabilă.

”Nici chinezii, nici Wham! nu ştiau cum să se comporte în faţa unui lucru care era complet în afara lucrurilor pe care ei le cunoşteau”, se afirmă în acel text. 

Puterea comunistă a obligat grupul Wham! să reducă la jumătate puterea sunetului de pe scenă, pentru a nu răni un public ce era obişnuit cu stiluri muzicale mult mai lente şi la volume mai scăzute. Prezentatoarea care a introdus grupul britanic pe scenă şi-a amintit de acest amănunt: ”Chiar şi aşa, sunetul era prea puternic”.

”Nimeni nu mai văzuse vreodată aşa ceva. Cântăreţii săreau mult pe scenă. Noi eram obişnuiţi ca artiştii noştri să nu se mişte atunci când cântau. Tinerii erau stupefiaţi. Toată lumea bătea din picioare. Unii chiar au început să ţipe atunci când George şi Andrew îşi mişcau fesele pe ritmul muzicii lor”, a adăugat ea.

Să baţi din picioare era gradul maxim în ceea ce priveşte distracţia în rândul tinerilor chinezi. Persoanele aşezate pe locuri amplasate în faţa scenei nu îndrăzneau să se mai mişte, nici să cânte, gândindu-le la camerele video, ce ar fi putut să se aflo acolo pentru a-i supraveghea. ”Vorbim despre 7.500 de persoane care rămâneau aşezate pe scaune, intimidate de lumini şi de poliţiştii din jurul lor. În picioare se aflau alte 7.500 de persoane, care se dezlănţuiau tot mai mult. Era o atmosferă foarte ciudată”, îşi aminteşte Simon Napier-Bell.

Lui George Michael i-a fost dificil să comunice cu publicul său. Fără să vorbească limba locală, gesturile sale, universale, făcute în timpul concertelor, nu reuşeau să îşi transmită mesajul în minţile spectatorilor chinezi. Atunci când a bătut din palme pentru ca publicul să urmeze ritmul piesei ”Club Tropicana”, chinezii nu au înţeles. ”Credeau că el dorea ca ei să îl aplaude, iar ei au făcut acest lucru dar într-o manieră politicoasă”, a adăugat fostul manager al grupului Wham!.

”A fost cea mai dificilă reprezentaţie a mea”, spunea tânărul George Michael după ce a ieşit de pe scenă. ”Nu-mi venea să cred cât de tăcuţi erau”, a adăugat artistul. Managerul trupei a înfrumuseţat puţin finalul concertului, scriind într-una dintre cărţile sale că fanii ”cei mai aventuroşi s-au obişnuit în cele din urmă să ţină ritmul cu mâinile, iar alţii au început să ţipe când George şi Andrew îşi mişcau provocator fesele”.

A urmat al doilea concert, ce a avut loc în Canton şi a avut o evoluţie similară.

Turneul chinezesc al grupului Wham a fost imortalizat într-un film intitulat ”Foreign Skies”. De atunci, numele Wham! - tradus în chineză Wei Meng, care reprezintă o traducere fonetică, însemnând ”feroce” - este considerat de generaţia care a cunoscut deschiderea culturală a Chinei ca un echivalent muzical al trupei The Beatles sau al lui Bob Dylan.

Rose Tang, care a părăsit China după reprimarea sângeroasă a demonstraţiilor din piaţa Tiananmen din 1989, îşi aminteşte că piesele interpretate de George Michael - supranumite de o parte dintre occidentali ”pop de supermaket” - erau considerate prea radicale pentru a face parte din playlist-urile petrecerilor underground organizate în şcolile de artă din China.

George Michael, al cărui nume real a fost Georgios Kyriacos Panayiotou, s-a născut pe 25 iunie 1963 la Londra şi a vândut pe parcursul carierei sale de patru decenii peste 100 de milioane de albume.

George Michael a devenit cunoscut după ce a înfiinţat duoul pop Wham!, alături de colegul lui de şcoală Andrew Ridgeley, în anii 1980. Şi-a construit apoi o carieră solo impresionantă şi a lansat albume de mare succes, inclusiv materialele discografice ”Faith” şi ”Listen Without Prejudice Vol.1”.

George Michael a avut şapte piese care au ajuns pe primul loc în topul din Marea Britanie, iar printre cele mai cunoscute single-uri ale sale se numără cântece precum ”Careless Whisper”, ”Faith”, ”Last Christmas”, ”Wake Me Up Before You Go Go”, ”Freedom”, ”I Want Your Sex”, ”Jesus to a Child, ”Fastlove”, ”Spinning The Wheel”, ”Don't Let the Sun Go Down on Me” - un duet celebru cu Elton John - şi ”Killer (Papa was a rolling stone)”.

Artistul britanic a fost recompensat cu numeroase trofee, inclusiv cu două premii Grammy, trei Brit Awards şi trei American Music Awards.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.