Korn, unul dintre numele cele mai influente ale scenei rock şi metal internaţionale, şi Spiritbox, una dintre noile senzaţii metal, vor urca pe scena ARTmania Festival ce va avea loc în perioada 26 - 28 iulie, la Sibiu, anunţă organizatorii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cele două trupe se adaugă line-up-ului ediţiei cu numărul 17 care include o serie de nume sonore, ce vor fi prezente în Piaţa Mare din Sibiu: (A-Z): Borknagar (NO), Monuments (UK), Satyricon (NO), The Flower Kings (SE), Alpha Q (RO), Awake the Demons (RO) şi TAINE (RO).

Show-ul Korn din cadrul festivalului face parte din turneul european de promovare al celui mai recent album, „Requiem”, trupa alegând ARTmania pentru concertul pe care îl vor susţine la aproape zece ani de la ultima întâlnire cu publicul din România.

Apărută în 1993 în Bakersfield, California, prin unirea forţelor a trei membri ai fostei formaţii funk metal L.A.P.D., Korn (SUA) a luat cu asalt lumea muzicală încă de la debut, surprinzând cu un sound cu totul inedit pentru acea vreme.

Cu ajutorul producătorului Ross Robinson, trupa a pus fundaţia a ceea ce va fi ulterior cunoscut drept genul „nu-metal” odată cu influentul lor debut auto-intitulat din 1994 şi cu continuarea sa de succes „Life is Peachy” (1996). Albumul de debut a consolidat statutul Korn de „unul dintre cei mai mari "game changers" din istoria muzicală a anilor ‛90”, ce va influenţa şi inspira numeroase trupe şi va deschide calea pentru apariţia unora dintre cele mai de succes tinere formaţii ale momentului.  

Însă albumele „Follow the Leader” (1998, care a debutat pe primul loc în Billboard 200, cu cel puţin 268.000 de exemplare vândute în prima săptămână de la lansare) şi apoi „Issues” (1999), au fost cele care au adus Korn în atenţia publicului larg şi au atras succesul comercial, cimentându-le locul de legende ale industriei muzicale aflate mereu în topul preferinţelor fanilor din întreaga lume, cu o carieră de succes chiar şi la aproape 30 de ani de la înfiinţare.  

Korn are la activ 14 albume de studio şi un palmares impresionant de premii. Formaţia va cânta la Sibiu în 27 iulie. 

Spiritbox (CA), considerată singura trupă din ultimii ani care a cunoscut o ascensiune atât de rapidă de la Slipknot încoace, va concerta la ARTmania pentru prima dată în România.

Spiritbox, nume inspirat de dispozitivul prin care se crede că se poate vorbi cu cei trecuţi în cealaltă lume, este trupa care a strâns 66 de milioane de streamuri înainte de a-şi lansa albumul de debut, crescând acest număr la 300 de milioane după lansarea primului LP, „Eternal Blue” (2017), material care a ajuns pe locul 1 în topurile rock şi hard rock din SUA şi Canada, urcând pe locul #13 pe Billboard 200.

Cunoscuta revistă Kerrang! a oferit acestui album o recenzie perfectă, de 5/ 5, numindu-l „debutul anului” şi a rezervat formaţiei coperta publicaţiei, apariţie care a fost urmată de unele pe copertele Revolver, Poll Star, Rock Sound sau Metal Hammer (care a oferit un review de 10/10 şi l-a numit „o capodoperă a muzicii heavy metal moderne”) şi de articole în alte cunoscute publicaţii precum Loudwire, Forbes, Billboard, AltPress sau Spin.

După albumul de debut al cărui nume este inspirat de virusul informatic onomim, Spiritbox şi-a mai lansat două EP-uri bine primite de public şi de industria muzicală, un mashup în colaborare cu artista rap Megan Thee Stallion şi a obţinut anul acesta (2024) prima nominalizare la Grammy la categoria „best metal performance” pentru piesa „ Jaded ” - o performanţă fără precedent până acum pentru o trupă metal aflată încă la începutul carierei.

Program pe zile:

Vineri, 26 iulie
Satyricon, The Flower Kings, Alpha Q

Trei noi trupe vor fi anunţate în curând. 

Sâmbătă, 27 iulie
Korn, Spiritbox, Borknagar, Monuments, TAINE, Awake The Demons

Duminică, 28 iulie
Duminică, în cea de-a treia zi de festival, show-urile din festival se vor muta în curţile muzeelor din zona centrală a cetăţii sibiene, locuri mai intime şi potrivite pentru spectacolele programate pentru ultima zi a ediţiei din acest an. Acesta este primul pas în reintroducerea scenelor pe care în trecut au concertat nume iconice precum: Peter Hammill, Deine Lakaien, 65days of static, Tides of Nebula sau Hauschka.

Mai multe detalii despre evenimentele speciale programate duminică şi noi formaţii ce vor completa line-up-ul de pe Scena Mare vor fi anunţate în curând.

Dat fiind succesul campaniilor de pre-sale pentru ediţia din acest an şi ţinând cont de capacitatea limitată a spaţiilor de concert din această a treia zi (duminică, 28 iulie), mai pot fi achiziţionate doar 150 de abonamente de 3 zile (vineri, 26 iulie – duminică, 28 iulie), urmând ca, după epuizarea acestora, să mai fie disponibile doar abonamente de 2 zile (vineri, 26 iulie şi sâmbătă, 27 iulie), precum şi bilete de o zi.

Abonamente şi bilete pentru ARTmania Festival 2024 sunt în vânzare pe website-ul oficial ( www.artmaniafestival.ro ) şi pe iabilet.ro.

În prezent, mai sunt disponibile:

Abonamente
• 150 de abonamente de 3 zile (pentru vineri, 26 iulie şi sâmbătă, 27 iulie în Piaţa Mare şi duminică, 28 iulie, în diverse locaţii din zona centrală a oraşului Sibiu) la preţul de 450 lei/ buc. + taxe, disponibile în limita stocului;

• 300 abonamente de 2 zile (pentru zilele de vineri, 26 iulie şi sâmbătă, 27 iulie) la preţul de 450 lei/ buc. + taxe, disponibile în limita stocului;

• 1.500 abonamente de 2 zile (pentru zilele de vineri, 26 iulie şi sâmbătă, 27 iulie) la preţul de 550 lei/ buc. + taxe, disponibile în limita stocului; urmând ca la următorul anunţ preţul acestora să fie de 650 lei/ buc. + taxe

Bilete pe zile:
• 333 Bilete individuale pentru „Day of Choice” (vineri, 26 iulie sau sâmbătă, 27 iulie) la preţul de 333 lei/ buc. + taxe, disponibile în limita stocului;
• 500 Bilete individuale pentru ziua de vineri, 26 iulie 2024 la preţul de 350 lei/ buc. + taxe, disponibile în limita stocului;
• 500 Bilete individuale pentru ziua de sâmbătă, 27 iulie 2024 la preţul de 350 lei/ buc. + taxe, disponibile în limita stocului. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.