„Fight Club”, filmul-cult al lui David Fincher, al cărui final cenzurat în China a stârnit stupoare între cinefili, este difuzat de acum în ţară în versiunea originală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Guvernul comunist autorizează difuzarea doar a câtorva filme străine în fiecare an şi cenzorii nu au încetat să taie scene considerate deranjante sau subversive. Însă „Fight Club”, cu Brad Pitt şi Edward Norton, a făcut obiectul unei rescrieri a scenei finale, la mai mult de două decenii de la lansarea filmului american în 1999. 

Luna trecută, cinefilii au fost uimiţi să vadă că versiunea difuzată pe platforma Tencent Video este total diferită de opera originală. În film, naratorul interpretat de Edward Norton, îşi ucide alter ego-ul imaginar jucat de Brad Pitt, apoi asistă la explozii - adică distrugerea lumii moderne visată de erou. 

Versiunea difuzată în China iniţial se termina chiar înainte ca pe ecran să fie scris mesajul: „Poliţia a dejucat proiectul şi a arestat toţi criminalii, împiedicând explozia de bombe”. Textul preciza că personajul jucat de Brad Pitt a fost internat într-un „azil de nebuni”. 

Tencent nu a făcut niciun comentariu despre restabilirea versiunii originale. Este dificil de spus dacă schimbările au fost impuse de autorităţi. 

În 2019, mai multe scene din „Bohemian Rhapsody” care făceau referire la sexualitatea lui Freddie Mercury, solistul formaţiei Queen, au fost eliminate din versiunea difuzată în China. Studiourile de la Hollywood taie chiar ele uneori scene de film în speranţa aunei autorizări pentru piaţa chineză. 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.