Un festival de street-food a început, joi, în municipiul Constanţa, oamenii având posibilitatea ca timp de patru zile să cumpere diverse preparate, cum ar fi burgeri, hot-dogs, tacos, paste şi îngheţată, iar în fiecare seară vor fi concerte ale unor trupe, printre care Vama şi ROA. Intrarea este liberă, evenimentul având loc în Piaţa Ovidiu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat al organizatorilor, Street Food Festival Constanţa are loc între 4 şi 7 mai în Piaţa Ovidiu, din municipiul Constanţa, fiind prezenţi aici peste 20 de vânzători din Bucureşti şi din întreaga ţară.

În fiecare seară a manifestării este organizat câte un concert. Astfel, în prima seară va cânta Helen, vineri este programată Vama, sâmbătă - Golan, iar festivalul se va încheia cu show-ul oferit de ROA.

Joi şi vineri, festivalul poate fi vizitat între orele 14.00 - 23.00, iar sâmbătă şi duminică de la 11.00 la 23.00.

Intrarea la Street Food Festival Constanţa este liberă.

Evenimentul este organizat de Gourmet Entertainment, cu sprijinul Primăriei Constanţa.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.