Un festival de jazz va avea loc la începutul lunii august la Constanţa, unde vor fi prezenţi muzicieni internaţionali, dar şi cei mai valoroşi reprezentanţi ai jazz-ului românesc. Spectacolele vor avea loc în muzee, în Piaţa Ovidiu, dar şi la Cazino. Intrarea la toate concertele este liberă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat al organizatorilor, pasionaţii de jazz şi experienţe muzicale inedite sunt aşteptaţi la Constanţa în perioada 2-5 august, la prima ediţie a JazzUp Sea. “Pe lângă unii dintre cei mai interesanţi muzicieni internaţionali ai momentului, pe scenă vor urca şi câţiva dintre cei mai valoroşi reprezentanţi ai jazz-ului românesc. Intrarea la toate evenimentele din cadrul festivalului este liberă”, au precizat organizatorii.

Concertul de deschidere „Amor” din 2 august va fi un eveniment în aer liber, în Piaţa Ovidiu, unde, începând cu ora 19.30, muzica de jazz se va întrepătrunde cu muzica sud americană, în interpretarea violonistului venezuelean Alexis Carnenas şi a muzicienilor de la Recoveco din Paris. Alexis Cardenas este un artist polivalent ce s-a distins în egală măsură ca interpret de muzică clasică, contemporană, jazz sau latino-americană, a menţionat sursa citată.

În cea de-a doua seară a festivalului, cvintetul format din Elena Mîndru şi invitaţii săi din România şi Finlanda va susţine un spectacol inedit la Cazino începând cu ora 19.30 -  “The Lighthouse”. “Premiată şi apreciată de către juriul prezidat de Quincy Jones la Montreux Jazz Voice Competition în 2012 (Premiul al II-lea şi Premiul Publicului), Elena Mîndru este astăzi una dintre cele mai valoroase reprezentante ale jazz-ului românesc şi european”, au precizat organizatorii evenimentului.  

Un concert „Jamsession” cu artiştii festivalului este programat pentru sâmbătă, 4 august, începând cu ora 20.30, la Centrul Multifuncţional ”Jean Constantin”. Vor urca pe scenă Elena Mîndru-Turunen – voce, alături de Răzvan Popovici – violă, Valentin Serban – vioară şi Ioan-Dragoş Dimitriu – pian. 

Ultima zi a festivalului va cuprinde două concerte: un matineu – “Jazzy Classics” -  la Muzeul de Arheologie începând cu ora 11.00. Răzvan Popovici – violă, Valentin Şerban – vioară, Ioan-Dragos Dimitriu - pian vor readuce ritmurile lui Wolfgang Amadeus Mozart, Maurice Ravel, George Gershwin şi ale compozitorului rus Nikolai Kapustin în atenţia publicului constănţean.

Concertul de închidere, “Afrodizzy” este programat duminică 5 august, începând cu ora 18.00, la Muzeul de Artă.  “Un concert-experiment, în care doi muzicieni,  prieteni (Luiza Zan – voce şi Iulian Pavelescu, chitară) îşi propun să testeze optimismul publicului, încrederea acestuia într-o lume lipsită de griji, cel puţin pentru câteva zeci de minute”, se mai arată în comunicat.

JazzUp Sea este un proiect organizat de Asociaţia CultART şi finanţat de Primăria    Municipiului Constanţa.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.