Fanii britanici ai vedetei americane Taylor Swift au pierdut peste un milion de euro în urma unor escrocherii cu bani falşi pe reţelele de socializare, a estimat miercuri Lloyds Bank, informează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Sute de fani ai cântăreţei au fost ţinta unui "val de escrocherii" şi au trimis bani prin transfer bancar fără să primească vreodată un bilet în schimb, fiecare dintre ei pierzând în medie 332 de lire sterline, adică 389 de euro, a precizat banca într-un comunicat.

Între deschiderea de vânzare, în iulie 2023, a biletelor pentru "The Eras Tour" şi martie 2024, peste 600 de clienţi ai Lloyds au declarat că au fost victime ale unei escrocherii, "mult mai mulţi decât orice alt artist muzical", a precizat instituţia.

Pe baza acestor cifre, banca britanică a estimat că au existat probabil "cel puţin 3.000 de victime în Marea Britanie de când biletele au fost puse în vânzare şi că peste un milion de lire sterline (1,17 milioane de euro) au fost pierdute până în prezent de escroci". 

Cele mai multe dintre victime aveau vârste cuprinse între 25 şi 34 de ani, iar 90% dintre ele au fost înşelate prin anunţuri false sau postări pe Facebook, a precizat Lloyds.

Zeci de grupuri neoficiale au fost înfiinţate pentru a cumpăra şi revinde bilete la concerte pentru acest turneu global al icŕ'ne, în special prin intermediul platformei sale de anunţuri Marketplace.

Unii fani au pierdut peste o mie de lire sterline (1.170 de euro) crezând că au primit preţiosul bilet pentru acest turneu european sold-out, la şase ani de la ultimul concert al artistei americane pe pământ britanic.

"Toate datele din Marea Britanie fiind acum epuizate, tot mai mulţi fani vor fi probabil victime ale escrocheriilor în săptămânile şi lunile care vor urma", a prezis Lloyds, avertizând că o plată cu cardul de credit sau prin PayPal este mai protectoare decât un transfer bancar.

Potrivit băncii britanice, numărul escrocheriilor cu bilete la concerte a crescut de peste două ori vara trecută, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, cu o pierdere medie de 133 de lire sterline (155 de euro) pentru fanii trupei Coldplay, Harry Styles şi Beyoncé.

Potrivit mai multor estimări, "Eras" este pe cale să devină seria de concerte cu cele mai mari încasări din istoria muzicii, depăşind cu mult pragul de un miliard de dolari.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.