„Evermore” al lui Taylor Swift a revenit pe primul loc în Billboard 200, înregistrând astfel a patra săptămână în fruntea topului american al albumelor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Albumul a urcat de pe poziţia 74, după ce a fost vândut în SUA în 202.000 de unităţi în săptămâna încheiată pe 3 iunie, potrivit MRC Data. Creşterea vânzărilor a fost determinată de mai mulţi factori, între care oferte pentru formatul digital al albumului şi CD-uri cu autograful lui Swift.

Odată cu această a patra săptămână obţinută de „Evermore”, Swift a petrecut în total în fruntea Billboard 200, cu toate albumele ei clasate pe primul loc, 53 de săptămâni. În urma ei a rămas cântăreţul country Garth Brooks, cu 52 de săptămâni pe primul loc.

Grupul The Beatles este în continuare cel care a petrecut cele mai multe săptămâni pe primul loc în Billboard 200, cu 132, urmat de Elvis Presley, cu 67 de săptămâni.

„Evermore” a fost lansat în decembrie 2020 şi a petrecut primele două săptămâni pe primul loc în top. A treia săptămână a fost înregistrată la jumătatea lunii ianuarie.

Piesele de pe album au fost accesate online de 12,4 milioane de ori în ultima săptămână. Cea mai mare parte din unităţile vândute e reprezentată de albume în format fizic, 192.000.

„Sour” al actriţei şi cântăreţei Olivia Rodrigo a coborât un loc, până pe doi, după ce în a doua săptămână de la lansare a fost vândut în 186.000 de unităţi.

Rapperul J. Cole şi „The Off-Season” au coborât o poziţie, până pe trei, cu 58.000 de unităţi vândute în a treia săptămână de la debut.

Cântăreţul country Morgan Wallen şi „Dangerous: The Double Album” s-au menţinut pe locul al patrulea, cu 52.000 de unităţi vândute în a 21-a săptămână de la lansare, la fel şi Moneybagg Yo cu „A Gangsta’s Pain”, pe poziţia a cincea, cu 43.000 de unităţi vândute în a şasea săptămână.

Top 10 al Billboard 200 e completat de Dua Lipa cu „Future Nostalgia”, Juice WRLD cu „Goodbye & Good Riddance”, care a revenit între primele zece după 18 luni, odată cu lansarea celei de-a treia ediţii aniversare, DMX cu primul album postum „Exodus”, The Weeknd cu „After Hours” şi de Luke Combs cu „What You See Is What You Get”.

Billboard 200 clasifică cele mai populare albume din Statele Unite pe parcursul unei săptămâni, pe baza consumului multimetric, care include vânzarea de copii fizice ale discurilor, single-urilor (10 cântece înseamnă un album) şi activitatea online (1.500 de accesări sunt egale cu un album; accesările audio şi video on-demand).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.