Preşedintele american Donald Trump a declarat într-un interviu acordat luni că gafa uriaşă din finalul galei de decernare a premiilor Oscar 2017 s-a produs deoarece Hollywoodul era ”prea ocupat” să îl critice pe el, informează site-ul revistei People.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Preşedintele Trump a anunţat weekendul trecut că nu va urmări gala premiilor Oscar deoarece va fi prea ocupat cu organizarea Balului Guvernatorilor la Casa Albă. Se pare însă că Donald Trump nu a rezistat tentaţiei şi s-a uitat totuşi la televizor, vizionând evenimentul din Hollywood.

Luni, preşedintele american s-a referit la incidentul în care au fost implicaţi Warren Beatty şi Faye Dunaway, cei doi prezentatori ai premiului Oscar pentru cel mai bun film al anului, într-un interviu pe care l-a acordat în Biroul Oval de la Casa Albă site-ului de extremă-dreaptă Breitbart - pentru care a lucrat Steve Bannon, controversatul consilier principal al preşedintelui Trump. 

În acel interviu, Donald Trump a spus că eroarea de la sfârşitul ceremoniei a avut loc deoarece starurile de cinema prezente la gala Oscar erau ”prea concentrate” pe ideea de a îl critica pe el.

”Cred că s-au concentrat atât de tare pe politică, încât nu au reuşit să acţioneze împreună la final”, a spus Donald Trump.

Preşedintele s-a referit şi la eroarea din finalul ceremoniei: ”A fost puţin cam trist. A ştirbit din strălucirea Oscarurilor. Nu am simţit că a fost o seară foarte strălucitoare. Eu am fost la Oscaruri. Acum parcă lipsea ceva foarte special şi, în plus, a fost trist să se încheie în acel fel”.

Compania de audit PricewaterhouseCoopers (CwP) şi-a asumat întreaga responsabilitate pentru eroarea comisă în finalul celei de-a 89-a gale de decernare a premiilor Oscar - spunând că unul dintre cei doi reprezentanţi ai ei la ceremonie a înmânat celor doi prezentatori, Faye Dunaway şi Warren Beatty, un alt plic decât cel care ar fi trebuit să le parvină.

PwC a transmis şi un comunicat de presă oficial, publicat în revista People, în care a prezentat scuze publice actorilor şi producătorilor filmelor ”Moonlight” şi ”La La Land”, prezentatorilor premiului pentru cel mai bun film al anului - Faye Dunaway şi Warren Beatty -, Academiei de film americane, postului ABC, spectatorilor şi telespectatorilor care au urmărit ceremonia.

Lungmetrajul ”Moonlight” a câştigat trofeul suprem - cel mai bun film al anului - la cea de-a 89-a ediţie a galei premiilor Oscar, după o gafă uriaşă a organizatorilor. Actorii Warren Beatty şi Faye Dunaway au anunţat, eronat, că ”La La Land” a câştigat trofeul.

În total, filmul ”Moonlight” a câştigat trei premii, impunându-se la categoriile ”cel mai bun film”, ”cel mai bun scenariu adaptat” şi ”cel mai bun actor în rol secundar”.

Musicalul ”La La Land” a triumfat în şase categorii - ”cel mai bun regizor”, ”cea mai bună actriţă în rol principal”, ”cea mai bună regie artistică”, ”cea mai bună imagine”, ”cea mai bună coloană sonoră” şi ”cel mai bun cântec original”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.