DokStation - Music Documentary Film Festival, singurul festival din ţară dedicat documentarelor despre muzică, are loc săptămâna aceasta, între 28 mai - 1 iunie, în mai multe spaţii din Bucureşti: Control Club, Grădina cu Filme, Expirat - Halele Carol, Institutul Cervantes şi Cinema Muzeul Ţăranului.
Selecţia de anul acesta cuprinde 22 de filme documentare, majoritatea în premieră naţională, cu şi despre legende ale muzicii: Sex Pistols, Placebo, Ace Of Base, Peaches, Liza Minnelli, Madonna, Iggy Pop, The Cure, Broken Social Scene, şi mulţi alţii, dar şi concerte cu The Tiger Lillies (alternative cabaret, UK), Songhoy Blues (desert blues/punk, Mali), Al-Qasar (rock psihedelic, Maroc/Franţa), Ora The Molecule (Italo disco/electropop, Norvegia), Anna B Savage (indie/art-pop, UK)) şi legendele autohtone Partizan, ce revin după 22 de ani cu un nou album, Nori peste Sălăjan.
Programul complet al proiecţiilor şi concertelor este disponibil pe dokstation.ro.
19 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Bilete şi abonamente disponibile în reţeaua Eventbook.
Filmele ediţiei 9 descoperă fie iniţiative împotriva curentului, departe de marile studiouri, fie poveşti ale unor deschizători de drumuri pentru mari curente sau ale unor marginali deveniţi legende, fie întâlniri între culturi într-o recuperare şi reinterpretare ale unor muzici ascunse în viniluri vechi.
Muzică electronică, punk, jazz, muzici tradiţionale, rock, reggae şi indie traversează diverse mişcări şi intervenţii în scene socio-politice şi culturale care redefinesc libertatea, vizionarismul, creativitatea şi demnitatea şi se împletesc cu magia şi impactul unor piese muzicale şi trupe care au făcut istorie sau a unor biografii controversate sau reinventate.
Un moment inedit din programul DokStation 9: miercuri, 28 mai, de la ora 20:30, la Cinema Muzeul Ţăranului, documentarul „I Was a Teenage Sex Pistol” (r: Nick Mead, Andre Relis, 2025) va fi proiectat în prezenţa lui Glen Matlock, unul dintre membrii fondatori ai trupei Sex Pistols şi co-autor a zece dintre cele douăsprezece piese emblematice de pe singurul lor album de studio, „Never Mind the Bollocks”. Filmul descrie în detaliu mentalitatea Marii Britanii de la începutul anilor ’70 şi scoate la iveală aspecte mai puţin cunoscute din istoria trupei. Proiecţie urmată de Q&A cu Glen Matlock şi Vlad Tăuşance.
Selecţia DokStation de anul acesta conţine şi patru documentare spaniole ce vor fi proiectate în parteneriat cu Institutul Cervantes din Bucureşti: „Sexo, Maracas y Chihuahuas” (2016) - joi, 29 mai, de la ora 21.00 - filmul spune povestea lui Xavier Cugat, singurul spaniol care a primit patru stele pe Hollywood Boulevard; „La Singla” (2023) - vineri, 30 mai, de la ora 20:30 - despre una dintre cele mai mari dansatoare de flamenco din toate timpurile; „Fernanda y Bernarda” (2023) - sâmbătă, 31 mai, de la ora 21.00 - povestea celor două surori inseparabile, reprezentante ale curentului gitano flamenco; „Revelando a Mario” (2020) - duminică, 1 iunie, de la ora 18.00 - o perspectivă intimă asupra vieţii şi operei lui Mario Pacheco, promotor al noului flamenco şi al world music, care a declanşat o revoluţie fără precedent în Spania în domeniul muzicii şi al fotografiei.
DokStation Music Documentary Film Festival este conceput să atragă un public divers, pasionat de două dintre cele mai populare arte - filmul şi muzica - , prin proiecţii de filme documentare muzicale, concerte live şi evenimente conexe, în clădiri cu istorie şi tradiţie, dar şi în spaţii neconvenţionale.
A noua ediţie DokStation Music Documentary Film Festival este organizată de Wearebasca şi Asociaţia DokStation şi prezentată de Orange.
Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional şi Centrul Naţional al Cinematografiei.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.