Designerul american Zac Posen, ale cărui creaţii au fost preferate de vedete pentru apariţiile pe covorul roşu timp de două decenii, este cunoscut pentru stilul strălucitor, rochiile mulate pe corp, adesea cu trenă sau volane supradimensionate, a anunţat că îşi închide casa de modă, scrie The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Vedete precum Katie Holmes şi Rihanna au purtat creaţiile sale. 

Un anunţ al proprietarilor House of Z şi Z Spoke a fost transmis vineri, precizând că activele firmei au fost scoase la vânzare.  

Posen, în vârstă de 39 de ani, a spus că este "profund întristat că o călătorie de aproape 20 de ani a ajuns la final". El şi-a lansat casa de modă în 2001. 

"Echipa de management a făcut mari eforturi pentru a creşte în acest domeniu provocator al modei", se arată în declaraţie. "Suntem dezamăgiţi că aceste eforturi nu au fost de succes şi profund întristaţi că această călătorie de aproape 20 de ani a ajuns la final. Sunt recunoscător echipei care şi-a împrumutat talentul şi dăruirea de-a lungul acestui drum. Sunt extrem de mândru de ceea ce am creat şi sunt încrezător în viitor", a transmis Zac Posen în comunicatul de presă. 

Posen este şi director de creaţie pentru colecţia destinată femeilor de la Brooks Brothers.

Printre cele mai cunsocute creaţii ale sale se numără rochia-sirenă pentru Gwyneth Paltrow, purtată de actriţă la gala din 2007 a premiilor Oscar, o rochie cu un umăr gol, din paiete, pentru Oprah Winfrey, la ceremonia Oscar din 2011, şi o rochie roz, din satin, purtată de Rihanna la Diamond Bell din 2014. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.