Ezra Collective a devenit prima trupă de jazz care a câştigat Mercury Prize, cu albumul „Where I'm Meant To Be”, scrie BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Prestigiosul premiu, în valoare de 25.000 de lire sterline, recompensează cel mai bun album britanic sau irlandez din ultimele 12 luni.

Cvintetul a rezistat concurenţei celorlalţi nominalizaţi, Jessie Ware, J Hus, Arctic Monkeys, Fred Again şi Raye.

La primirea premiului, toboşarul Femi Koleoso a declarat că grupul „reprezintă ceva foarte special, deoarece ne-am întâlnit într-un club de tineret”. „Acest moment pe care îl sărbătorim chiar aici este o dovadă a oamenilor buni şi speciali care investesc timp şi efort pentru ca tinerii să cânte muzică”, a continuat el.

„Acesta nu este un rezultat doar pentru Ezra Collective sau pentru jazz-ul din Marea Britanie, ci este un moment special pentru fiecare organizaţie din întreaga ţară, care depune eforturi şi timp pentru ca tinerii să cânte muzică”. 

Ezra Collective au fost anunţaţi câştigători de DJ Jamz Supernova în timpul ceremoniei de joi seara, în Hammersmith, vestul Londrei.

Acceptând premiul, Koleoso i-a mulţumit lui Dumnezeu, trupei şi familiei care i-a susţinut de-a lungul anilor.

El a glumit: „Dacă o trupă de jazz care câştigă Premiul Mercury nu te face să crezi în Dumnezeu, nu ştiu ce te va face să crezi”.

„Where I'm Meant To Be”, deşi este considerată în linii mari ca fiind jazz, este un mixt de genuri, cu elemente de grime, salsa şi reggae.

Într-o recenzie publicată anul trecut, Kate Hutchinson de la The Observer l-a numit „un album excepţional”. 

Prezentatoarea Lauren Laverne a fost gazda ceremoniei, în cadrul căreia au cântat live nouă dintre artiştii nominalizaţi.

J Hus trebuia să cânte, dar s-a retras din cauza unei infecţii, în timp ce Arctic Monkeys şi Fred Again nu au fost prezenţi din cauza unor angajamente în turnee.

Arctic Monkeys au fost nominalizaţi pentru a cincea oară, cel mai mare număr de nominalizări alături de Radiohead - deşi, spre deosebire de Radiohead, au câştigat acest premiu, pentru debutul lor „Whatever People Say I Am, That's What I'm Not” din 2006.

Un alt câştigător anterior, Young Fathers, a fost din nou pe lista scurtă, în timp ce J Hus, Jessie Ware şi Loyle Carner au fost nominalizaţi pentru a doua oară. Ceilalţi nominalizaţi au fost Olivia Dean, Fred Again, Jockstrap, Raye şi Shygirl.

Premiul a fost votat de un juriu din întreaga industrie muzicală: muzicienii Anna Calvi, Jamie Cullum şi Hannah Peel; radiodifuzorii Sian Eleri, MistaJam, Jamz Supernova şi Danielle Perry; personalităţile din mass-media Phil Alexander, Will Hodgkinson şi Tshepo Mokoena; plus şeful departamentului de muzică de la BBC 6 Music şi Radio 2, Jeff Smith, şi Lea Stonhill, manager de conţinut la YouTube.

Toţi artiştii nominalizaţi, cu excepţia celor de la Arctic Monkeys, J Hus şi Fred Again, au cântat live la ceremonie, iar Ezra Collective a oferit un final entuziast cu piesa „Victory Dance”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.