Noua adaptare a cărţii Agathei Christie, "Crima din Orient Express", va fi lansată pe 10 noiembrie în Statele Unite, cu o distribuţie de staruri: Judi Dench, Michelle Pfeiffer, Johnny Depp, Penelope Cruz, Jr, Willem Dafoe, Sir Derek Jacobi, Josh Gad din "Frumoasa şi Bestia", şi Kenneth Branagh, care va interpreta rolul detectivului Hercule Poirot.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Entertainment Weekly a publicat prima fotografie a întregii distribuţii, precum şi câteva imagini de pe platourile de filmare. 

"Crima din Orient Express" urmăreşte 13 străini care călătoresc prin Europa, toţi devenind suspecţi când are loc o crimă în tren. 

În filmul din 1974, regizat de Sidney Lumet, Ingrid Bergman a câştigat cu rolul ei de misionară suedeză cel de-al treilea Oscar şi primul pentru rol secundar. Distribuţia a fost alcătuită din Albert Finney, Lauren Bacall, Jacqueline Bisset, Colin Blakely, Sean Connery, John Gielgud, Anthony Perkins, Vanessa Redgrave şi Michael York.

Filmul “Murder on the Orient Express/ Orient Express” a fost un succes comercial, care a generat încasări de peste 35 de milioane de dolari în Statele Unite. Pelicula a fost, de asemenea, nominalizată la şase categorii ale pemiilor Academiei Americane de Film.

Noua versiune trebuie să se apropie de performanţele primei, spun criticii. 

Povestea Agathei Christie, publicată în 1934, a fost adaptată din nou în 2001, pentru CBS, într-un film în care au jucat Alfred Molina şi Leslie Caron.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.