Creatorul de modă basc Francisco Rabaneda Cuervo, cunoscut sub numele de Paco Rabanne, a murit vineri, la vârsta de 88 de ani, potrivit unui comunicat al grupului spaniol Puig. Designerul, care s-a născut la Pasaia (Gipuzkoa) pe 18 februarie 1934, era cunoscut pentru creaţiile sale textile şi marca de parfumuri, scrie El Pais.
„El a făcut parte dintre cele mai vizionare figuri din moda secolului XX şi moştenirea sa va rămâne o sursă constantă de inspiraţie”, se arată într-o declaraţie a mărcii sale pe reţelele de socializare.
Rabanne a fost distins cu National Fashion Design Award în 2010 pentru „inovaţia sa şi contribuţia în toate domeniile culturii secolului XX”. Este fiul unui general andaluz loial Republicii pe nume Francisco Rabaneda Postigo, care a fost împuşcat în Santoña (Cantabria) în 1937. Mama sa era bască a fost şi ea militantă şi membră a conducerii Partidului Comunist din Spania (PCE). .
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
Când avea cinci ani, Rabanne s-a mutat cu familia în Franţa. După ce s-a stabilit la Paris, a studiat Arhitectura la Şcoala Naţională Superioară de Arte Plastice. A intrat rapid în lumea modei pentru că mama lui lucrase în atelierul de modă Balenciaga din San Sebastián.
La început, a conceput accesorii pentru creatori precum Givenchy, Balenciaga sau Dior. În 1963 şi-a prezentat prima colecţie de costume, în care a amestecat materiale precum plasticul, hârtia sau aluminiul. De atunci, a creat un imperiu în lumea modei, variind de la haute couture, îmbrăcăminte şi parfumuri până la elemente decorative. Marca sa a devenit parte a grupului spaniol Puig în 1986.
Rabanne, care a anunţat în 1999 că renunţă la creaţiile haute couture, era cunoscut şi pentru activităţile sale artistice şi pentru latura sa filozofică.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.