Festivalul cultural South by Southwest, care urma să aibă loc la mijlocul lunii martie în Austin, Texas, a fost anulat din cauza temerilor legate de coronavirus, a anunţat primarul oraşului vineri, scrie AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Am cerut anularea South by Southwest anul acesta", a declarat primarul din Austin, Steve Adler, în timpul unei conferinţe de presă. 

Doar câteva persoane sunt infectate cu Covid-19 pentru moment în Texas. 

"Respectăm decizia autorităţilor din Austin. Ne angajăm să ajutăm la protejarea angajaţilor noştri, a celor care vin la festival şi a locuitorilor din Austin", au scris responsabilii festivalului într-un comunicat, precizând că "vor analiza opţiunile pentru replanificarea evenimentului".    

Festivalul de muzică, cinema şi tehnologie ar fi avut loc între 13 şi 22 martie. Netflix, Apple şi Amazon anunţaseră deja că nu participă.

Ediţia 2019 a SXSW şi evenimentele sale asociate au atras mai mult de 400.000 de persoane. 

Primarul din Austin a declarat în acelaşi timp stare de urgenţă la nivel local în faţa noului coronavirus, mai ales că peste 200 de cazuri au fost înregistrate în toate statele americane.         

Festivalul de muzică electronică Ultra Music Festival, care urma să aibă loc la Miami, între 20 şi 22 martie şi care atrăgea mai mult de 160.000 de persoane, a fost de asemenea anulat vineri din cauza epidemiei. 

Organizatorii celebrului festival Coachella, care ar trebui să înceapă pe 10 aprilie, nu au răspuns unei solicitări a AFP în legătură cu o eventuală anulare. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.