Copiii sunt aşteptaţi, începând de vineri şi până anul viitor, la Festivalul Iernii care va avea loc în Parcul Tăbăcărie din municipiul Constanţa, ei putându-se întâlni astfel cu personajele de poveste preferate. Totodată, la atelierele lui Moş Crăciun ei pot dansa, cânta, confecţiona globuri, clopoţei, ghirlande şi pot asista la diverse spectacole, la deschiderea evenimentului fiind invitată trupa Proconsul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Primăria Constanţa a anunţat, marţi, printr-un comunicat de presă, că deschiderea Festivalului Iernii va avea loc vineri, la ora 18.00, în Parcul Tăbăcărie, iar cu două ore înainte personajele de poveste vor străbate bulevardele Constanţei, la bordul unui autobuz supraetajat, pentru a-i invita pe cei mici la acest eveniment. 
 
"Surpriza absolută a serii magice va fi concertul extraordinar pe care trupa Proconsul îl va susţine pe scena Palatului Fermecat, moment urmat de un spectaculos foc de artificii ce va da startul sărbătorii copiilor. Publicul va putea vizita Atelierele Moşului până la ora 20:00, pentru a afla la ce cursuri sunt aşteptaţi cei mici şi pentru a se întâlni cu zâne, spiriduşi, elfi, magicieni sau eroi fantastici”, se arată în comunicat. 
 
Sursa citată menţionează că, până în 12 ianuarie, vor fi organizate zilnic evenimente culturale, educative şi distractive. De asemenea, Moş Crăciun va fi prezent şi el la Festivalul Iernii, din 8 decembrie până în 27 decembrie.
 
Primăria Constanţa a precizat că patru căsuţe, decorate în spiritul sărbătorilor de iarnă, vor găzdui atelierele lui Moş Crăciun: Căsuţa lui Moş Crăciun, Atelierul de Artă, Atelierul de Magie şi Căsuţa cu Basme Româneşti.
 
Astfel, la Căsuţa lui Moş Crăciun, copiii vor avea parte de o mulţime de activităţi, în funcţie de zilele săptămânii: dans, muzică, animaţie, jocuri, filme, colinde. Turta dulce va fi ingredientul-vedetă al zilelor de miercuri. 
 
La Atelierul de Artă, cei mici vor picta, vor confecţiona globuri, clopoţei, coşuleţe, ghirlande, păpuşi şi multe altele iar la Atelierul de Magie, copiii vor învăţa de la maestrul magician să folosească bagheta magică şi să facă diverse trucuri, cu care să-şi impresioneze familia şi prietenii.
 
La Căsuţa cu Basme Româneşti, cei mici vor asculta poveştile lui Ion Creangă la pick-up şi vor bea ceai cald, atelierul fiind amenajat în stil tradiţional românesc. 
 
Palatul Fermecat, o scenă de 48 de metri pătraţi, ce va fi acoperită în întregime, va găzdui spectacole în fiecare weekend: vineri, sâmbătă şi duminică, între orele 18:00-20:00. 
 
Personajele de poveste, precum Harap Alb, Prâslea cel Voinic, Ileana Cosânzeana, Fata Babei, Elsa, Olaf, Cenuşăreasa, Albă ca Zăpada, Frumoasa şi Bestia, Jack Sparrow, Harry Potter, vor fi prezente în parc în fiecare seară, între orele 16:00 şi 20:00, şi în weekend, între orele 12:00 şi 20:00. 
 
Evenimentul este organizat de Asociaţia Culturală pentru Tineret şi Copii "Art Theatre“, fiind finanţat de către Primăria municipiului Constanţa.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.