Trupa britanică Take That, nominalizată la mai multe categorii Brit Awards, şi-a lansat anul acesta cel de-al optulea album - ”Wonderland”, iar unul dintre cele mai spectaculoase concerte, care va avea loc pe 9 iunie la Londra pe celebra O2 Arena, va fi transmis live în Grand Cinema & More, începând cu ora 22.00.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Pereţi de apă, holograme, reprezentaţii de circ, o maşină zburătoare construită special pentru acest concert şi o minge uriaşă de foc sunt doar câteva dintre surprizele anunţate de organizatori, pe care dispunerea centrală a scenei nu le va transforma în spectacol doar pentru publicul londonez, ci şi pentru fanii aflaţi în cinema.

Pe 29 iunie, începând cu ora 20.00, în cinematograf va putea fi urmărită înregistrarea unui concert cel puţin inedit, susţinut anul trecut de trupa Il Volo.

Spectacolul ”Notte Magica” este un tribut adus celor trei mari tenori Plácido Domingo, José Carreras şi Luciano Pavarotti, o reinterpretare a primului concert care i-a adus împreună în 1990. Douăzeci şi şase de ani mai târziu, în Piaţa Santa Croce din Florenţa, Il Volo a recreat emoţia şi spectacolul acestui debut alături de Orchestra Teatrului Massimo din Palermo, avându-l ca dirijor chiar pe Plácido Domingo.

”Încercăm de fiecare dată să transmitem concerte spectaculoase, concerte care au scris istorie sau care sunt emblematice pentru cariera unei trupe sau a unui artist, cum doar aşa putem continua să respectăm promisiunea cu care ne-am lansat – aceea de a aduce spectacolul mai aproape de public. Găsim în vizitatorii noştri pasiunea pentru muzică şi ne bucurăm că, prin demersul nostru, îi putem susţine, făcând accesibile concerte la care, altfel, le-ar fi fost imposibil să ajungă”, a declarat Simona Manea, Entertainment Business Unit Marketing Director.

Pentru ambele evenimente, biletele s-au pus deja în vânzare, disponibile în cinematograf sau pe site-ul www.grandentertainment.ro.

Grand Cinema & More, situat în Băneasa Shopping City, acoperă o suprafaţă totală de 14.000 mp şi are o capacitate de 2.600 de locuri, dispunând de 13 săli performante, cu locuri ultra-confortabile, capabile să ofere vizionări de film la o calitate premium, adaptate aşteptărilor fiecărui spectator.

În prezent, Grand Cinema & More deţine singura sală de cinema din România dotată cu sistem de sunet Dolby Atmos, cea mai nouă tehnologie audio surround din lume. Cele 54 de boxe, putând reda până la 128 de obiecte audio independente, dubla proiecţie 4k şi cel mai mare ecran de tip „silver screen” din ţară, integrate în conceptul black box al sălii, fac din Grand Ultra destinaţia perfectă a unei experienţe cinematografice complete.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.