Cineastul Christopher Nolan şi actriţa şi regizoarea Agnès Jaoui vor primi fiecare câte un premiu César onorific pentru cariera lor, în cadrul celei de-a 49-a ceremonii de decernare a premiilor César, care va avea loc în 23 februarie la Paris, au anunţat vineri organizatorii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Regizorul Christopher Nolan, în vârstă de 53 de ani, a avut succes cu filmele "Dunkirk", "Interstellar", "Inception". 

"Cea mai recentă capodoperă a sa, "Oppenheimer", un adevărat fenomen mondial, a fost apreciată de critici şi de public deopotrivă pentru estetica vizuală revoluţionară", a precizat într-un comunicat de presă Académie des César, care acordă în fiecare an aceste premii cinematografice.

Agnès Jaoui, o "artistă completă" cu o carieră de patruzeci de ani, cu cinci lungmetraje în regie, printre care "Le Goűt des Autres" (2000), a interpretat, de asemenea, circa cincizeci de roluri pe ecran ("Smoking/No Smoking" şi "On connaît la chanson" cu Alain Resnais, "Un Air de Famille" cu Cédric Klapisch...).

"În teatru, în 1987, cariera ei a luat cu adevărat avânt şi a fost marcată pentru totdeauna: acolo l-a întâlnit pe Jean-Pierre Bacri. Între ei s-a produs o adevărată fuziune creatoare, care a dat naştere la numeroase piese de teatru şi filme de succes", subliniază Academia des César într-un alt comunicat. Ei au fost unul dintre cele mai celebre cupluri din cinematografie şi vor rămâne apropiaţi până la moartea lui Bacri, în 2021.

Agnès Jaoui este "artista cea mai premiată la Premiile César, cu şase statuete", se mai arată în comunicat. 

Ea va juca, de miercuri, într-o altă comedie, "Le dernier des juifs".

În 2020, ea s-a pronunţat împotriva sexismului şi misoginismului, povestind abuzurile suferite în copilărie.

Nominalizările la César urmează să fie anunţate miercuri Filmul "Anatomie d'une chute", care a câştigat Palme d'Or la Festivalul de la Cannes (sud-estul Franţei) în mai, este favorit.

Membrii Academiei vor avea la dispoziţie o lună pentru a vota, înainte ca ceremonia să aibă loc în 23 februarie, la Olympia.

Seara, care este adesea prilej de proteste politice sau sociale, va fi, de asemenea, o bornă pentru noul ministru francez al Culturii Rachida Dati.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.