Ceremonia de vineri prin care o stradă din Detroit urma să fie redenumită „Michael Jackson” a fost anulată cu puţin timp înainte, deoarece membrii Jackson 5 au fost nemulţumiţi de faptul că nu este onorat întregul grup.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit legii din Detroit, străzile pot primi doar nume de persoane, şi nu de grupuri, scrie AFP.

Astfel că ceremonia a fost anulată, spun oficialii, pentru a căuta o soluţie.

Ceremonia pentru inaugurarea Michael Jackson Avenue a fost anunţată de la jumătatea lunii mai, în prezenţa a doi membri ai grupului Jackson 5, iar unul dintre fraţii superstarului ar fi urma să concerteze weekendul acesta.

Tributul, programat în timpul festivalului Detroit Music Weekend, avea ca scop şi marcarea a 50 de ani de la debutul grupului.  

Marlon şi Jackie Jackson au declarat recent că îşi doresc ca întregul grup să fie subiectul acestei ceremonii.

Michael Jackson, care şi-a început cariera în cadrul grupului, a devenit unul dintre cei mai importanţi artişti din istoria muzicii pop.

El a murit în iunie 2009, la vârsta de 50 de ani, din cauza unei supradoze de medicamente.

În timpul ediţiei de anul trecut a festivalului, o altă stradă a fost redenumită în onoarea „reginei soul” Aretha Franklin.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.