Topul 10 al cântecelor preferate ale reginei Elizabeth a II-a a Marii Britanii, printre care se află piese interpretate de Gary Barlow, Fred Astaire şi Vera Lynn, au fost dezvăluite într-un documentar produs de BBC Radio 2, informează site-ul radiodifuzorului public britanic.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Rudele suveranei britanice discută despre preferinţele muzicale ale reginei într-un documentar produs de BBC, intitulat ”Our Queen: 90 Musical Year”.

Unul dintre cântecele preferate de regina Elizabeth a II-a este ”Sing”, interpretat de Gary Barlow, desemnat imnul oficial al Jocurilor Commonwealth din 2012. Acest cântec a fost compus de Gary Barlow - membru al grupului Take That - în colaborare cu renumitul compozitor Andrew Lloyd Webber şi include fragmente interpretate de un cor al soţiilor militarilor britanici. 

Suverana britanică apreciază însă şi cântece din musicaluri, imnuri religioase şi cântece militare. 

”Regina iubeşte teatrul şi musicaluri precum «Showboat», «Oklahoma!» şi «Annie Get Your Gun»”, a dezvăluit verişoara suveranei britanice, Lady Elizabeth Anson, pentru BBC Radio 2. 

”Acestea sunt cântecele care rămân în memoria oamenilor şi care sunt, de asemenea, dansante. Regina este o dansatoare fantastică. Are un simţ profund al ritmului”, a adăugat Lady Elizabeth Anson.

Alte cântece preferate de regina Elizabeth a II-a sunt ”The White Cliffs Of Dover”, de Vera Lynn, şi ”Cheek to Cheek”, de Fred Astaire. 

Cele 10 cântece preferate al suveranei britanice sunt: ”Oklahoma!”, de Howard Keel, ”Anything You Can Do (Annie Get Your Gun)”, de Dolores Gray şi Bill Johnson, ”Sing”, de Gary Barlow şi Commonwealth Band ft. The Military Wives Choir, ”Cheek to Cheek”, de Fred Astaire, ”The White Cliffs Of Dover”, de Vera Lynn, ”Leaning on a Lamp-post”, de George Formby, ”Praise, My Soul, The King Of Heaven” (imn religios), ”The Lord is My Shepherd” (imn religios), ”Medley”, de Lester Lanin, şi ”Marşul regimentului Milanollo”. 

Documentarul ”Our Queen: 90 Musical Year” va fi difuzat de postul BBC Radio 2 pe 12 iunie. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.